BUFÉU s.n. Răbufnire subită și trecătoare de febră, de enervare, accelerare bruscă a pulsului etc. ♦ Aer care iese pe gură. ♦ (Rar) Mișcare subită și trecătoare, răbufnire. [Pl. -uri. / < fr. bouffée]. substantiv neutrubufeu
BUFÉU s. n. răbufnire subită și trecătoare de febră, de enervare, accelerare bruscă a pulsului etc. ◊ aer care iese pe gură. ◊ (rar) răbufnire. (< fr. bouffée) substantiv neutrubufeu
buféu s. n., art. buféul; pl. buféuri substantiv neutrubufeu
BUFÉU, bufeuri, s. n. Senzație de căldură intensă întâlnită în disfuncții vegetative, în special în cursul menopauzei. ♦ Aer care iese pe gură. ♦ Mișcare bruscă și trecătoare, acces, răbufnire. – Din fr. bouffée. substantiv neutrubufeu
bufeu substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | bufeu | bufeul |
plural | bufeuri | bufeurile | |
genitiv-dativ | singular | bufeu | bufeului |
plural | bufeuri | bufeurilor |