bucuros definitie

BUCURÓS, -OÁSĂ, bucuroși, -oase, adj. 1. Care este cuprins de bucurie, care reflectă bucuria; p. ext. vesel. ◊ Expr. (A fi) bucuros de oaspeți = a primi cu plăcere oaspeți. A fi mai bucuros să... (sau când..., dacă...) = a prefera să... 2. (Adesea adverbial) Care face ceva cu plăcere, din toată inima. ♦ (Adverbial, reg.; formulă de politețe) Pentru puțin! cu plăcere! mă rog! – Din bucura + suf. -os. adjectiv bucuros

bucurós, -oásă adj. (d. bucurie). Plin de bucurie, voĭos, vesel: îs bucuros să mor pentru țară. adjectiv bucuros

bucurós adj. m., pl. bucuróși; f. bucuroásă, pl. bucuroáse adjectiv bucuros

bucuros a. 1. voios, plin de bucurie; 2. care face ceva cu plăcere și tragere de inimă. ║ adv. cu bucurie, cu plăcere. adjectiv bucuros

BUCURÓS, -OÁSĂ, bucuroși, -oase, adj. 1. Care este cuprins de bucurie, care reflectă bucuria; p. ext. vesel. ◊ Expr. A fi mai bucuros să... (sau când..., dacă...) = a prefera să... 2. (Adesea adverbial) Care face ceva cu plăcere, din toată inima. ♦ (Adverbial, reg.; ca termen de politețe) Cu plăcere ! mă rog ! – Bucura + suf. -os. adjectiv bucuros

BUCURÓS, -OÁSĂ, bucuroși, -oase, adj. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. « de » sau conj. « că », « să ») 1. Care este cuprins de bucurie, plin de bucurie, foarte mulțumit; vesel. Și bucuros de jocul vieții năzdrăvan Le voi zîmbi la toate in chipul unei flori. BENIUC, V. 60. Ne-am simțit bucuroși că ne aflăm împreună. SADOVEANU, N. F. 13. Aveai mușterei, de nu erai bucuros. CREANGĂ, P. 109. ◊ Expr. A fi bucuros de oaspeți = a primi cu plăcere musafiri. Bătînd la ușă, l-au întrebat de-i bucuros de oaspeți. NEGRUZZI, S. I 82. A fi mai bucuros să... (sau dacă... sau cînd...) == a prefera să... Osteniți... de spaimele și de greutățile bejeniei și mai bucuroși să sufere ce-o fi să sufere... decît să mai descurce încîlcitele păduri de la Curtea de Argeș la deal, hotărîră să rămînă unde se găseau. GALACTION, O.I 280. Am găsit de cuviință-să te poftesc [la praznic] și pe d-ta... -Bucuros, dragă cumătră, dar mai bucuros eram cînd m-ai fi chemat la nuntă. CREANGĂ, P. 31. ◊ (Întărit prin « bun ») Era bună bucuroasă de a putea să scape de zmeu. ISPIRESCU, L. 24. 2. Care face ceva cu plăcere, cu drag, din toată inima. Făcu semne că bucuroasă ar merge cu el oriunde, ci ea e mută. RETEGANUL, P. V 19. I-au pețit fata. Sfînta Dumi­nică i-au dat-o bucuroasă. SBIERA, P. 85. De-o fi una, de-o fi alta... ce e scris și pentru noi. Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război. EMINESCU, O. I 146. Eu v-aș primi bucuroasă. ȘEZ. I 263. ◊ (Adverbial) Atuncea să ne așezăm la masă, a hotărît tata. – Bucu­ros, cumnate, numai cît se cuvine să se așeze mai întîi... cumnata. SADOVFANU, N. F. 14. ◊ (întărit prin « bun ») Faceți ceva rînduială!... – Cum să nu, finule, bun bu­curos! RETEGANUL, P. I 70. ◊ (Adverbial, Transilv.; for­mulă de politețe cu care se răspunde celui ce mulțu­mește pentru ceva) Pentru puțin! n-ai de ce! mă rog! Mulțumesc! -Bucuros! adjectiv bucuros