bucle definitie

BÚCLĂ s.f. I. 1. Șuviță de păr răsucită; cârlionț, zuluf. 2. Parte a ochiului unui fir format în timpul tricotării. II. 1. Curbă pronunțată folosită la racordarea aliniamentelor unei serpentine. ♦ Porțiune a unui curs de apă cu o puternică cotitură. 2. Piesă de metal pe care se fixează, îndoindu-se, capătul unui cablu. [< fr. boucle]. substantiv feminin buclă

1) búclă f. (mrom.) V. boclă. substantiv feminin buclă

*2) búclă f., pl. e (fr. boucle, d. lat. búccula, dim. d. bucca, bucă, obraz). Barb. Ciuf de păr cîrlionțaț, cîrlionț, zuluf. substantiv feminin buclă

búclă (búcle), s. f. – Cîrlionț, zuluf. Fr. boucle. – Der. bucla, vb. (a ondula, a încreți), din fr. boucler; buclarisi, vb. (a greși lovitura, a o da în bară), a cărei formație nu este clară. Fiind vorba de un cuvînt curent în argoul elevilor, și avînd în vedere terminația sa, proprie înprumuturilor din ngr., presupunem că este vorba de fr. boucler „a ține la arest”, sau „a pedepsi un elev interzicîndu-i să plece”; în acest caz ar fi termen importat la începutul sec. XIX, în epoca primelor licee franceze din București și Iași. Nu este probabilă explicația lui Scriban, care pleacă de la bg. burak „sfeclă”, pentru a construi un vb. *buraklisam „mă înroșesc”. substantiv feminin buclă

BÚCLĂ, bucle, s. f. I. 1. Șuviță de păr răsucită în spirală; zuluf, cârlionț. 2. Parte a ochiului unui fir, formată în timpul tricotării. II. 1. Curbă foarte pronunțată, folosită la unirea porțiunilor drepte ale unui drum în serpentină. ♦ Porțiune șerpuită a unui curs de apă. 2. Piesă metalică pe care se fixează, prin îndoire, capătul unui cablu. – Fr. boucle. substantiv feminin buclă

búclă (bu-clă) s. f., g.-d. art. búclei; pl. búcle substantiv feminin buclă

BÚCLĂ s. f. 1. șuviță de păr răsucită; cârlionț, zuluf. 2. parte a ochiului unui fir în timpul tricotării. 3. curbă la racordarea aliniamentelor unei serpentine. ◊ cotitură a unui curs de apă. 4. parte dintr-un cablu, dintr-o conductă etc. având forma unei porțiuni dintr-o curbă închisă. 4. (inform.) secvență din instrucțiunile unui program care se execută de mai multe ori până se satisfac anumite condiții. 6. (cib.) suită de efecte în care ultimul corespunde celui dintâi. (< fr. boucle) substantiv feminin buclă

buclă f. inel de păr frezat: buclele-i de aur cad pe albu-i sân BOL. substantiv feminin buclă

BÚCLĂ¹, bucle, s. f. Șuviță de păr răsucită în spirală; zuluf, cîrlionț. Își îndreptă pălărioara peste buclele aurii. REBREANU, R. I 185. Buclele-i de aur cad pe albu-i sin, Rozele și crinii pe fața-i se-ngîn. BOLINTINEANU, O. 33. Copilă... a căriia păr... cădea in bucle unduioase pe umerii săi. NEGRUZZI, S. I 226. substantiv feminin buclă

BÚCLĂ, bucle, s. f. I. 1. Șuviță de păr răsucită în spirală; zuluf, cârlionț. 2. Porțiune de fir textil, răsucită în timpul tricotării, în formă de buclă (I 1). II. 1. Curbă dintr-un drum în serpentină. ♦ Cot al unui curs de apă. 2. Piesă metalică pe care se fixează, prin îndoire, capătul unui cablu. 3. (Inform.) Secvență a instrucțiunilor unui program, repetabilă în execuție până la îndeplinirea condiției cerute. ◊ Buclă digitală = aparat electronic folosit pentru redarea infinită a unei secvențe sonore înregistrate. – Din fr. boucle. substantiv feminin buclă

BÚCLĂ², bucle, s. f. 1. Curbă foarte pronunțată, folosită la racordarea porțiunilor drepte ale unui drum în serpentină. 2. Piesă metalică pe care se îndoaie și se fixează capătul unui cablu. substantiv feminin buclă