buciuc definitie

buciúc (buciúcuri), s. n. – Steag, drapel turcesc. – Var. bunciuc. Tc. bu(n)çuk (Șeineanu, III, 29), cf. rus. bunčuk. substantiv neutrubuciuc

BUCIÚC, buciucuri, s. n. (Turcism înv.) Steag tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă de cal fixată de o prăjină. – Tc. buçuk. substantiv neutrubuciuc

bucĭúc V. buncĭuc. substantiv neutrubucĭuc

buciúc (înv.) s. n., pl. buciúcuri substantiv neutrubuciuc

buciuc n. odinioară: 1. steag cu jumătate tuiu (insigniul ispravnicului din Focșani și al Marelui spătar): marele căpitan de lefegii cu zapciii, buciucul și toboșarii FIL.; 2. (Tuiul) trupă de soldați, rămășiță din marea căpitănie a Focșanilor. [Turc. BUČUK, jumătate]. substantiv neutrubuciuc

BUCIÚC, buciucuri, s. n. (Înv.) Steag turcesc sau tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă albă de cal fixată de o prăjină. – Din tc. buçuk. substantiv neutrubuciuc

BUCIÚC, buciucuri, s. m. (Turcism învechit) Steag tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă de cal purtată pe o prăjină. Marele căpitan de lefegii cu zapciii; buclucul, toboșarii FILIMON, C. 312. substantiv neutrubuciuc

buncĭúc și bucĭúc n., pl. urĭ (turc. bunčuk, tuĭ ornat, d. pers. menğuk, mică semilună; rus. „buzduganu hatmanuluĭ Cazacilor”; ung. boncsok. V. bungeac). Sec. 18. Steag turcesc orĭ tătăresc făcut din jumătate de tuĭ și și care are un însemn al mareluĭ spătar, al ispravniculuĭ de Focșanĭ și al căpitanuluĭ de lefegiĭ. Căpitănia saŭ isprăvnicia Focșanilor. Trupă de soldațĭ, rămășiță din marea căpitănie a Focșanilor. substantiv neutrubuncĭuc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluibuciuc

buciuc  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular buciuc buciucul
plural buciucuri buciucurile
genitiv-dativ singular buciuc buciucului
plural buciucuri buciucurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z