reduceri si promotii 2018
Definitie buci - ce inseamna buci - Dex Online

buci definitie

búcă (búci), s. f.1. Obraz, falcă. – 2. Fesă, șold. – Mr., megl. bucă. Lat. bŭcca „gură” (Pușcariu 226; REW 1357; Candrea-Dens., 188; DAR; Philippide, II, 635), cf. alb. bukë „pîine” (Meyer 51), ngr. βούϰϰa „îmbucătură”, it. bocca, prov., cat., sp., port. boca, fr. bouche. În rom. s-a păstrat sensul de „gură”; sensul de „obraz”, care a fost de asemenea propriu cuvîntului lat., apare în rom., în bretonul boc’h și în berberul abeqqa. Acest ultim sens, puțin obișnuit în est (ALR 23), pierde teren față de obraz, în esență datorită asocierii de idei necuviinciose pe care o sugerează; în schimb, sensul de „fese” este comun și general în rom. Cf. bucată, îmbuca. Cf. evoluția semantică în sens opus, în buză. Der. bucălat (var. bucălău, bucăliu, bucălăi), adj. (fălcos, gras); bucălai, adj. (despre oi, cu capul negru); bucar, s. n. (opritoare de ham). Derivarea și relațiile reciproce între bucălat și bucălai nu sînt clare. Cihac, I, 29 îl derivă pe bucălat de la un lat. *bucculentus, care pare foarte artificial, și imposibil din punct de vedere fonetic. Loewe 10 și DAR admit că bucălai „cu capul negru” a rezultat din compunerea lui bucă „obraz” la animale și, pe de altă parte, în ciuda evidentei identități a lui bucălat „gras” cu bucălai „cu capul negru”. Credem că trebuie mai curînd plecat de la var. bucălău, al cărui f. normal, bucălaie, s-a interpretat probabil, prin etimologie populară, ca fiind în legătură cu laie, cu care nu are nimic a face în realitate. Cu toate acestea, persistă dificultatea derivării lui bucălat plecîndu-se de la bucă; cf. Spitzer, Dacor., VI, 332, a cărui ipoteză (‹ bucca + latus) ni se pare nepotrivită. S-ar putea avea în vedere o primă der. pe baza suf. -lău (cf. fatăfătălău), prin care s-a format probabil un fals participiu bucălat. substantiv feminin bucă

búcă (pop.) s. f., g.-d. art. búcii; pl. buci substantiv feminin bucă

BÚCĂ, buci, s. f. (Pop.) 1. Fesă. 2. Obraz (1). – Lat. bucca „gură”. substantiv feminin bucă

BÚCĂ, buci, s. f. 1. Fesă. 2. Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului, de la tâmplă în jos. – Lat. bucca „gură”. substantiv feminin bucă

búcă f., pl. ĭ (lat. bŭcca, obraz; it. bocca, pv. sp. boca, fr. bouche, gură. V. bucal, bucată, îmbuc). Vest. Obraz. Ceva pentru bucă, ceva de îmbucat, de mîncare. Est ș.a. Fiecare din cele doŭă părțĭ ale șezutuluĭ. substantiv feminin bucă

bucă f. 1. una din cele două părți în care se împarte fața prin nas dela gură până la tâmplă; 2. îmbucare: negăsind ursul nimic de bucă PANN; 3. pl. bucile șezutului. [Lat. BUCCA]. substantiv feminin bucă

BÚCĂ, buci, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului (mai rar, ale botului vitelor) de la tîmplă în jos. În lături, buci grase, sătule! TOMA, C. V. 218. ◊ Expr. A face buci = a se îngrășa. 2. Fiecare dintre cele două părți cărnoase din regiunea posterioară a corpului omului și a vitelor. Să nu mă superi, că iau cureaua... și te ard peste buci. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 207. substantiv feminin bucă

a da la buci expr. (obs.d. bărbați) a avea un contact sexual cu o femeie sau cu un bărbat. substantiv feminin adalabuci

a o lua în buci expr. (obs.d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat substantiv feminin aoluaînbuci

măciuci în buci! expr. (obs. – în propoziții afirmative) nimic substantiv feminin măciuciînbuci

buc (búci), s. m. 1. Scamă, cîlți. – 2. Coajă, cocoloș. Origine necunoscută. Cihac crede că expresia într-un buc „într-o clipă” se bazează pe un cuvînt diferit, pe care îl pune în legătură cu pol. buch, rus. buch „zgomot”, cf. buh; însă pare a se potrivi mai bine cu sensul 1, de „scamă”, înțeles ca „pic, strop, cantitate neînsemnată”. Se folosește în Mold. și Trans.Der. bucos, adj. (cu părul încîlcit). substantiv masculin buc

BUC1 subst. (Reg., în expr.) Într-un buc = într-o clipă, foarte repede. substantiv masculin buc

BUC2, buci, s. m. (Reg.) Fag bătrân. – Slav (v. sl. buku). substantiv masculin buc

2) buc n., fără pl. (var. din buf) Nord. Într’un buc, îndată, imediat. substantiv masculin buc

!buc1 (pleavă) (reg.) s. n. substantiv masculin buc

!buc2 (fag) (reg.) s. m., pl. buci substantiv masculin buc

BUC3, (2) buci, s. m. (Reg.) 1. Pleavă de cereale. 2. (La pl.) Firișoare de calitate inferioară rămase de la melițarea inului și a cânepii. – Comp. alb. buk „pleavă”. substantiv masculin buc

1) buc m., numaĭ la pl. 1) Fulgĭ rămașĭ de la lînă orĭ de la cînepă după ce a fost trecută pin pepteneĭ: țolurĭ groase de bucĭ (Sadov. VR. 1911, 3, 324). 2) Sing. Col. Pleava de la grîne, de la sămînța de cînepă ș.a.: pisa mălaĭu și-l vîntura de buc (Crg.) V. cîlțĭ. substantiv masculin buc

buc m. Mold. 1. pleava ce rămâne după baterea grânelor, cânepei, inului, câlților: aci sunt niște buci, pentru făcut saci CR.; 2. caier pe sfârșite: stau să sfârșesc și bucul ăsta; într´un buc, foarte de grabă, într´o clipă. [Origină necunoscută]. substantiv masculin buc

BUC1 s. m. (Reg.; în loc. adv.) Într-un buc = imediat, într-o clipă, foarte repede. Et. nec. substantiv masculin buc

BUC2, s. n. (2) buci, s. m., (Reg.) 1. S. n. Pleavă rămasă după vânturarea semințelor de cânepă sau de in, după măcinarea boabelor de porumb etc. 2. S. m. (La pl.) Scame rămase de la melițarea și pieptănarea inului și a cânepii. – Cf. alb. byk. substantiv masculin buc

BUC1 s. m. (Mold., Bucov., Transilv.) Pleavă de cereale. Pisa mălaiul și-l vîntura de buc. CREANGĂ, P. 6. substantiv masculin buc

BUC2 s. m. (Numai în e x p r.) Într-un buc = într-o clipă, în scurt timp, foarte repede. Și într-un buc [furnicile] au și ales năsipul de-o parte și macul de altă parte. CREANGĂ, P. 264. Într-un buc o droaie de porci sălbatici se strînseră acolo și erau să sfîrtice pe lup, dacă n-ar fi șters-o la papuc. ȘEZ. VI 155. substantiv masculin buc

BUC3, buci, s. m. (Rar, Mold., Transilv.) Fag bătrîn. ◊ Expr. (A fi) de cînd bucii = (a fi) foarte bătrîn. Se încinse... o luptă, dar luptă ca de doi lupi turbați iar nu ca de două babe de cînd bucii. RETEGANUL, P. V 43. substantiv masculin buc

!buci (scame) (reg.) s. m. pl. temporar buci

BUCI s. m. pl. (Mold., Bucov., Transilv.) Fire scurte, de calitate inferioară, rămase de Ia melițarea inului și cînepii. V. c a n u r ă. Așa e tineretul ista,- bată-l să-l bată, zise moș Bodrîngă, șezînd cucuiet pe niște buci. CREANGĂ, A. 97. temporar buci

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului buci

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z