bucheri definitie

BUCHÉR, bucheri, s. m. (Înv.) Persoana care învață buchile, începător la învățătură; (astăzi) persoana care învață pe dinafară, în mod mecanic. – Din buche + suf. -ar. substantiv masculinbucher

buchér s. m., pl. buchéri substantiv masculinbucher

buchér m. (d. buche). Care învață să citească Fig. Care știe prea puțin din ceĭa ce ar trebui să știe. Care învață pe de rost buchea cărțiĭ fără să priceapă înțelesu. Care (ca profesor) se ține de buchea cărțiĭ (cerînd elevuluĭ să-ĭ spuĭe lecțiunea cuvînt cu cuvînt) saŭ (ca judecător, avocat ș.a.) se ține servil de textu legiĭ, pareatcă. – Fem. bucheríță, pl. e. substantiv masculinbucher

bucher m. 1. cel ce învață buchile; 2. fig. începător, care știe încă puțin; 3. rutinar: era bucher de frunte și tâmp în felul său CR. substantiv masculinbucher

BUCHÉR, bucheri, s. m. 1. Persoană care învață ceva pe dinafară, fără a pricepe ce învață. 2. (Înv.) Persoană care se află cu învățătura abia la alfabet, care este începător la învățătură. – Buche + suf. -ar. substantiv masculinbucher

BUCHÉR, bucheri, s. m. (Învechit) Persoană care învață buchile, începător la învățătură; (astăzi) persoană care învață pe dinafară (fără a pricepe bine cele învă­țate). Trăsnea era înaintat în vîrstă, bucher de frunte. CREANGĂ, A. 89. substantiv masculinbucher