BUCELÁ, bucelez, vb. I. Tranz. (Rar) A monta o bucea, a căptuși cu o bucea. – Din bucea. verb tranzitivbucela
bucela verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)bucela | bucelare | bucelat | bucelând | singular | plural | ||
bucelând | bucelați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | bucelez | (să)bucelez | bucelam | bucelai | bucelasem | |
a II-a (tu) | bucelezi | (să)bucelezi | bucelai | bucelași | bucelaseși | ||
a III-a (el, ea) | bucelează | (să)bucelai | bucela | bucelă | bucelase | ||
plural | I (noi) | bucelăm | (să)bucelăm | bucelam | bucelarăm | bucelaserăm | |
a II-a (voi) | bucelați | (să)bucelați | bucelați | bucelarăți | bucelaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | bucelează | (să)buceleze | bucelau | bucelară | bucelaseră |