buburuz definitie

BUBURÚZ¹ s. m. v. buburuză. substantiv masculinbuburuz

BUBURÚZ², buburuze, s. n. Cocoloș mic și rotund; bobiță. substantiv masculinbuburuz

buburúz și -úț m., pl. ji, țĭ și buburuză, -úță, pl. e (cuv. reflex din răd. bubu- bobo-, ca și bubă, boboc ș.a. V. mămăruță). Mold. Trans. Bobiță, bubuliță, broboană, cocoloș (mugur, fruct, ca cel de anin ș.a.): în colțurile guriĭ rămăseseră doŭă buburuze de spumă (Rebr. 2, 64). Un frumos gîndăcel roș aprins (cu șapte puncte negre) care trăĭește pin viĭ și grădini, numit și gărgăriță, măriuță, bou luĭ Dumnezeŭ și vaca Domnuluĭ (coccinella). – Sînt și uniĭ negrĭ, maĭ micĭ, care aŭ 14 puncte galbene, ĭar alțiĭ galbenĭ cu puncte negre. V. răpede. substantiv masculinbuburuz

!buburúz (cocoloș, gândăcel) (reg.) s. m., pl. buburúzi substantiv masculinbuburuz

BUBURÚZ¹ s. m. v. buburuză. substantiv masculinbuburuz

BUBURÚZ², buburuze, s. n. Bobiță, ghemotoc sau cocoloș mic și rotund. (F i g.) Multe buburuze sînt pe boltă. BENIUC, V. 66. ◊ Expr. Un buburuz de om = om de statură foarte mică. Toți zmeii se minuna numai cum de se găsește o putere așa de mare într-un buburuz de om. SBIERA, P. 180. substantiv masculinbuburuz