bubuit definitie

credit rapid online ifn

BUBUÍT s. n. Faptul de a bubui; zgomot puternic și înfundat produs de explozii, de lovituri repetate etc. substantiv neutrububuit

bubuít s. n. substantiv neutrububuit

credit rapid online ifn

bubuit n. sgomot mare (de tunet sau de tunuri). substantiv neutrububuit

BUBUÍT s. n. Faptul de a bubui; zgomot înfundat și puternic produs de tunet, de arme de foc, de explozii etc.; bubuire, bubuitură. – V. bubui. substantiv neutrububuit

BUBUÍT s. n. Faptul de a b u b u i; zgomot puternic, prelung și înfundat, produs de lovituri repetate, explozii etc. În curînd un bubuit surd se auzi, zgomotul crescu și tropotele de cai se lămuriră. SADOVEANU, O. I 152. Prin crunt bubuit de grenade luptau Sub roșul stindard munci­torii. TOMA, C. V. 197. Soldații privesc aiuriți spectacolul acesta nou, lipsit de bubuitul tunului. SAHIA, N. 47. substantiv neutrububuit

bubuí (uésc, bubuít), vb. – A produce un zgomot puternic, a răsuna. – Mr. mi bubuescu „mă plâng”, bumbunez „bubui”. Creație expresivă, cf. gr. βομβέω, lat. bombitare, sl. bubati (care după Byhan 305, ar fi etimonul cuvîntului rom.), sb. bubati, slov. bobneti.Der. bubuit, s. n. (zgomot mare); bubuitor, adj. (răsunător); bubuitură, s. f. (zgomot mare); răsbubui, vb. (a răsuna). verbbubui

BUBUÍ, pers. 3 búbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunet; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomote) A produce un zgomot înfundat și puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Onomatopee. verbbubui

búbuĭ, a -í v. intr. (d. bu-bu, zgomotu sunetuluĭ orĭ al tunuluĭ; rut. búbnuti, a bate toba; sîrb. bubajati). Tun, detun: bubuĭe tunetu. verbbubuĭ

bubuí (a ~) vb., ind. prez. 3 búbuie, imperf. 3 sg. bubuiá; conj. prez. 3 să búbuie verbbubui

bubuì v. 1. a da un sunet surd dar puternic, vorbind de sgomotul tunetului; 2. de orice sgomot ce asurzește: tunuri sute bubuiau, se clătina pământul AL. [Onomatopee]. verbbubuì

BUBUÍ, pers. 3 búbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunete; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Formație onomatopeică. verbbubui

BUBUÍ, pers. 3 bubuie, vb. IV. Intranz. (Uneori impers.; despre tunet) A produce un zgomot înfundat și puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. Se ros­togoli, bubuind, întîiul tunet din primăvara aceea. CAMILAR, TEM. 88. Fulgera și bubuia de se clătina oalele-n cuie. RETEGANUL, P. I 19. Grozavul ceresc tunet începu a bubui. NEGRUZZI, S. II 5. ◊ F i g. Pretutindeni, oriunde, Bubuie-n inimi uriașa chemare [a partidului]. DEȘLIU, G. 58. ◊ (Despre arme explozive, în special despre tunuri) Îndă­rătul lui începuseră să bubuie grenade. DUMITRIU, N. 216. Departe, mai bubuiau, adînc, tunurile. CAMILAR, N. I 53. Tunurile bubuiau fără întrerupere. SADOVEANU, O. VI 105. ◊ (Despre alte surse de zgomote, p. e x t. despre spațiul în care se fac ele auzite) Munții prindeau să bubuie, sub puterea șuvoaielor. CAMILAR, T. 62. Vijelia bubuia afară. SADOVEANU, P. M. 169. ◊ (Despre un obiect lovit sau izbit) Șlepul începu să bubuie sub mulți pași grei. DUMITRIU, B. F. 158. ◊ (Prin exagerare, despre foc) Focul bubuie și trosnește în cămin. ODOBESCU, S. I 153. verbbubui

a-i bubui (cuiva) mintea expr. (iron.) a avea idei sau propuneri extravagante; a vorbi prostii. verbaibubui

a bubui banana expr. (er.d. femei) 1. a avea contact sexual cu un bărbat. 2. a practica prostituția. verbabubuibanana

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluibubuit

bubuit  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular bubuit bubuitul
plural
genitiv-dativ singular bubuit bubuitului
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z