BRĂȚEÁ, brățele, s. f. (Reg.) Brățară (1). – Refăcut din pl. brățale (ieșit din uz). substantiv femininbrățea
brățeá (rar) s. f., art. brățeáua, g.-d. art. brățélei; pl. brățéle, art. brățélele substantiv femininbrățea
brățea f. Mold. brățară mică. substantiv femininbrățea
BRĂȚEÁ, brățele, s. f. (Reg.) Brățară (1). – Refăcut din pl. brățale (ieșit din uz < brățară). substantiv femininbrățea
BRĂȚEÁ, brățele, s. f. (Mold.) Brățară. [Sculul] cel de mătușă neagră l-au luat pe mini, pe unde pun unii brățelele, și au zmuncit o dată, și mătușa s-au rupt pe loc. SBIERA. P. 31. Dezleagă o brățea de diamanturi și i-o dă. NEGRUZZI, S. III 348. substantiv femininbrățea
brățea | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | brățea | brățeaua |
plural | brățele | brățelele | |
genitiv-dativ | singular | brățele | brățelei |
plural | brățele | brățelelor |