BRUSC, -Ă adj. 1. (adesea adv.) Petrecut pe neașteptate, deodată; precipitat, cu violență, neprevăzut. 2. (Rar) Iute, aspru, răstit. [Pl. -uști, -uște. / < it. brusco, fr. brusque]. adjectivbrusc
BRUSC, -Ă adj. (și adv.) care se produce pe neașteptate; precipitat, subit. (< fr. brusque) adjectivbrusc
BRUSC, -Ă, bruști, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Neașteptat, subit. 2. (Rar) Aspru, strident. Mască urâtul și șterse formele prea bruște (MACEDONSKI). – Fr. brusque. adjectivbrusc
*brusc, -ă adj., pl. ștĭ, ște (fr. brusque, d. it. brusco). Prompt, subit: atac brusc. Viŭ, răpede: maniere bruște. Aspru, mojicesc: ton brusc. Adv. Bruscheță, răstit: a răspunde brusc. adjectivbrusc
brusc adj. m., pl. bruști; f. brúscă, pl. brúște adjectivbrusc
brusc a. 1. aspru, iute: caracter brusc; 2. repede și neașteptat: plecare bruscă. ║ adv. cu bruscheță. adjectivbrusc
BRUSC, -Ă, bruști, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se produce, se petrece pe neașteptate, subit, dintr-odată. – Din fr. brusque. adjectivbrusc
BRUSC, -Ă, bruști, -e, adj. 1. Neașteptat, subit. O mișcare bruscă a corpului. ▭ Șfîrșitul [nuvelei] e prea brusc, prea neașteptat. GHEREA, ST. CR. II 144. ◊ (Adverbial) Și paianjenișul de stropi ne învălui brusc. SADOVEANU, N. F. 74. Tata face brusc un pas înapoi. SAHIA, N. 53. Stînd nemișcat în întuneric, Miron Iuga simți o înfiorare parcă s-ar fi lăsat brusc un val de frig. REBREANU, R. II 160. 2. (Neobișnuit) Aspru, strident. [Noaptea] cu clarobscur mască urîtul și șterse formele prea bruște, MACEDONSKI, O. I 65. adjectivbrusc
brusc adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | brusc | bruscul | bruscă | brusca |
plural | bruști | bruștii | bruște | bruștele | |
genitiv-dativ | singular | brusc | bruscului | bruște | bruștei |
plural | bruști | bruștilor | bruște | bruștelor |