bruftului definitie

bruft n., pl. urĭ (cp. cu praftură). Prima tencuială nenetezită aruncată pe zid. substantiv neutrubruft

bruft (reg.) s. n., pl. brúfturi substantiv neutrubruft

bruft n. lutul moale ce zidarul aruncă pe perete. [Origină necunoscută]. substantiv neutrubruft

BRUFT, brufturi, s. n. (Mold.) Prima tencuială arun­cată pe perete și neîntinsă cu mistria. substantiv neutrubruft

bruft (brúfturi), s. n. – Văruit, spoire cu lapte de var. Tc., per. abruft „acțiunea de a uda podeaua cu apă” (Bogrea, Dacor., IV, 706). Cihac, II, 19, îl pune în legătură cu pol. obrzucić, din sl. rjutiti „a zăcea”. – Der. bruftui (var. bruftului), vb. (a vărui; a brusca); bruftu(lu)ială, s. f. (văruit; dojană, ceartă). Iordan, BF, II, 192, consideră bruftui drept creație expresivă; în ce ne privește, credem că este expresivă numai adăugarea grupului lu, la var. substantiv neutrubruft

BRUFT, brufturi, s. n. (Reg.) Prima tencuială aruncată pe perete și neîntinsă cu mistria. – Postverbal al lui bruftui. substantiv neutrubruft

BRUFT, brufturi, s. n. (Reg.) Tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă). – Et. nec. substantiv neutrubruft