BROSCÓI, broscoi, s. m. 1. Augmentativ al lui broască (I). 2. Masculul broaștei. 3. (Glumeț) Copil. substantiv masculin broscoi
broscoi, broscoi s. m. copil mic substantiv masculin broscoi
broscóĭ m., pl. tot așa. Broască mare. Fig. Fam. Copil mic: mă broscoĭule! V. borboloc. substantiv masculin broscoĭ
broscói s. m., pl. broscói, art. broscóii substantiv masculin broscoi
BROSCÓI, broscoi, s. m. 1. Augmentativ al lui broască (I). 2. Masculul broaștei (I). 3. (Glumeț) Epitet dat unui copil mic. – Broască + suf. -oi. substantiv masculin broscoi
BROSCÓI, broscoi, s. m. 1. Augmentativ al lui broască (1). Broscoii din răstoacă îl insultă-n pauze. TOPÎRCEANU, B. 47. 2. Masculul broaștei. substantiv masculin broscoi
broscoi substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | broscoi | broscoiul |
plural | broscoi | broscoii | |
genitiv-dativ | singular | broscoi | broscoiului |
plural | broscoi | broscoilor |