brocart definitie

*brocát, -ă adj. (it. broccato, fr. brocart). Brodat cu matasă cu aur saŭ argint: rochie, pînză brocată. Brocat, s.n., pl. urĭ. Stofă brocată, frenghie, serasir, zarpa, șahmara orĭ cutnie. – Și -art și -ard (după fr.). substantiv neutru brocat

BROCÁRT s.n. Stofă ornamentală cu fir de aur, de argint etc. ♦ Țesătură de bumbac sau de in folosită pentru lenjerie de pat. [Pl. -turi, var. brocard, brocat s.n. / < fr. brocart, cf. it. broccato]. substantiv neutru brocart

BROCÁRT s. n. țesătură de mătase, ornamentată cu fir de aur sau de argint. (< fr. brocart) substantiv neutru brocart

BROCÁRT, brocarturi, s. n. Stofă cu flori sau ornamente țesute cu fire de aur, de argint sau de mătase. – Fr. brocart. substantiv neutru brocart

brocárt s. n., (sorturi) pl. brocárturi substantiv neutru brocart

BROCÁRT, (2) brocarturi, s. n. 1. Țesătură de mătase de calitate superioară, înflorată sau ornamentată cu fire de aur ori de argint; frenghie. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. [Var.: brocát s. n.] – Din fr. brocart. substantiv neutru brocart

BROCÁRT, brocarturi, s. n. Stofă de mătase cu flori sau ornamente țesute cu fir de aur, de argint sau de mătase. Țesătură de brocart muiată-n fir. MACEDONSKI, O.I 163. – Variante: brocárd, brocát (DUMITRIU, B. F. 37) s. n. substantiv neutru brocart