brocart definitie

*brocát, -ă adj. (it. broccato, fr. brocart). Brodat cu matasă cu aur saŭ argint: rochie, pînză brocată. Brocat, s.n., pl. urĭ. Stofă brocată, frenghie, serasir, zarpa, șahmara orĭ cutnie. – Și -art și -ard (după fr.). substantiv neutrubrocat

BROCÁRT s.n. Stofă ornamentală cu fir de aur, de argint etc. ♦ Țesătură de bumbac sau de in folosită pentru lenjerie de pat. [Pl. -turi, var. brocard, brocat s.n. / < fr. brocart, cf. it. broccato]. substantiv neutrubrocart

BROCÁRT s. n. țesătură de mătase, ornamentată cu fir de aur sau de argint. (< fr. brocart) substantiv neutrubrocart

BROCÁRT, brocarturi, s. n. Stofă cu flori sau ornamente țesute cu fire de aur, de argint sau de mătase. – Fr. brocart. substantiv neutrubrocart

brocárt s. n., (sorturi) pl. brocárturi substantiv neutrubrocart

BROCÁRT, (2) brocarturi, s. n. 1. Țesătură de mătase de calitate superioară, înflorată sau ornamentată cu fire de aur ori de argint; frenghie. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. [Var.: brocát s. n.] – Din fr. brocart. substantiv neutrubrocart

BROCÁRT, brocarturi, s. n. Stofă de mătase cu flori sau ornamente țesute cu fir de aur, de argint sau de mătase. Țesătură de brocart muiată-n fir. MACEDONSKI, O.I 163. – Variante: brocárd, brocát (DUMITRIU, B. F. 37) s. n. substantiv neutrubrocart