broboádă (broboáde), s. f. – Basma mare, șal. – Var. brobod(ă), proboadă, pobroadă. Forma autentică este cea a var. proboadă. Din bg. podbraždam perf. podbradja „a-și pune pe cap o basma care se înnoadă sub bărbie”, podbranka „basma” (Weigand, Jb, XV, 168; Densusianu, GS, VI, 362). Apropierea propusă de Cihac, II, 640, cu ngr. μπολοῦλα este inutilă. Der. desbrobodi, vb. (a-și scoate basmaua); îmbrobodi, vb. (a-și acoperi capul; a acoperi, a ascunde; a înșela, a ademeni, a duce cu vorba); îmbrobodeală, s. f. (acțiunea de a (se) îmbrobodi; ademenire). substantiv femininbroboadă
BROBOÁDĂ, broboade, s. f. Basma mare cu care se leagă femeile la cap sau pe care o poartă pe spate. – Comp. bg. podbradka. substantiv femininbroboadă
broboádă și (Olt., Munt. vest) proboádă și pobroádă f., pl. e (bg. podbrádka și -dia, d. pod, pe dedesupt, și brada, barbă. V. îmbrobodesc, zăbranic). Vest. Bertă, învălitoare maĭ groasă cu care femeie îșĭ acopere capu. V. maramă, testemel, tulpan. substantiv femininbroboadă
broboádă s. f., g.-d. art. broboádei; pl. broboáde substantiv femininbroboadă
broboadă f. înveliș de cap; bariș, boccea, maramă, ștergar, testemel. [Abstras din probodi]. substantiv femininbroboadă
BROBOÁDĂ, broboade, s. f. Basma mare și groasă (de lână), purtată de femei pe cap sau pe umeri. – Cf. bg. podbradka. substantiv femininbroboadă
BROBOÁDĂ, broboade, s. f. Basma (de lină, de mătase etc.) cu care se leagă, se îmbrobodesc femeile la cap sau pe care o poartă pe spate; tulpan, năframă, maramă. Mătușa Măndița își trase mult broboada pe ochi. CAMILAR, TEM. 241. Purta cațaveică de vulpe cu fața albastră ș-o broboadă albă legată ca un turban. SADOVEANU, P. M. 56. Duce sfat din casă-n casă Că n-am broboade de mătasă, N-am șorț cu flori și dacă n-am, Ce-i pasă? COȘBUC, P. I 126. substantiv femininbroboadă
broboadă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | broboadă | broboada |
plural | broboade | broboadele | |
genitiv-dativ | singular | broboade | broboadei |
plural | broboade | broboadelor |