broatec definitie

brotác și broátec m. (ion. brotahos, at. bátrahos, broască, de unde și alb. brétăk. V. broască și batracian). O broscuță verde care trăĭește pin cîmpurĭ și grădinĭ și care cîntă cînd e timpu a ploaĭe (hyla [viridis orĭ arbóreal]). – Și brotăcél, pl. eĭ (Mold., Munt.), burátic (Mold., după bură) și brostác (Bz.). V. răcănel. substantiv masculinbrotac

brotac m. 1. broască mică de coloare verde (Hyla viridis); 2. lemnul scobit pe care stă capătul grindeiului (la o roată de moară). [Gr. vulg. BRÓTAKOS = clasic BÁTRAHOS: varianta Mold. broátec a păstrat accentul primitiv]. substantiv masculinbrotac

BROÁTEC, broateci, s. m. Animal amfibiu înrudit cu broasca, de culoare verde (Hyla arborea). – Lat. *brotacus. substantiv masculinbroatec

broátec V. brotac. substantiv masculinbroatec

broátec s. m., pl. broáteci substantiv masculinbroatec

broàtec m. Mold. V. brotac. substantiv masculinbroàtec

BROÁTEC, broateci, s. m. Animal amfibiu înrudit cu broasca, de culoare verde, cu pernițe vâscoase la vârfurile degetelor; buratic, brotac, brotan (Hyla arborea). – Lat. brotachus. substantiv masculinbroatec

BROÁTEC, broateci, s. m. Animal amfibiu asemă­nător cu broasca, de care se deosebește prin culoarea lui verde; trăiește vara prin iarbă umedă, prin pomi, prin scorburile copacilor, iar primăvara și iarna în apă (Hyla arborea); brotac. Fin verde ca broatecul. SANDU-ALDEA, U. P. 152. substantiv masculinbroatec