briliánt (briliántă), adj. – Strălucitor. Fr. brillant. Ca adj., este cuvînt poetic importat al romantismului, fără circulație reală. – Der. briliant (var. berl(i)ant), s. n. (briliant), a cărui var. provine din tc. birlandi, barlandi, ngr. μπιρλάντια; briliantat, adj. (împodobit cu briliante); briliantin, adj. (strălucitor). adjectivbriliant
BRILIÁNT s.n. 1. Diamant șlefuit în dublă piramidă, folosit ca podoabă. 2. Caracter de literă de trei puncte tipografice. [Pron. -li-ant, pl. -te, -turi, var. briant s.n. / < fr. brillant, engl. brilliant]. adjectivbriliant
BRILIÁNT s. n. 1. diamant șlefuit în formă de dublă piramidă, piatră prețioasă. 2. caracter de literă de trei puncte tipografice. (< fr. brillant, rus. brilliant) adjectivbriliant
briliant a. strălucitor. ║ n. diamant tăiat cu mai multe fețe. adjectivbriliant
BRILIÁNT1, briliante, s. n. 1. Piatră prețioasă (diamant șlefuit în dublă piramidă) folosită ca podoabă aplicată pe bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de literă tipografică. [Pr.: -li-ant] – Fr. brillant. adjectivbriliant
BRILIANT2, -Ă, brilianți, -te, adj. (Franțuzism înv.) Strălucitor, sclipitor; strălucit. [Pr.: -li-ant] – Fr. brillant. adjectivbriliant
BRILIÁNT, briliante, s. n. 1. Diamant șlefuit în dublă piramidă cu numeroase fațete pentru accentuarea reflexului luminii, folosit ca piatră prețioasă, montat în bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de literă tipografică. [Pr.: -li-ant] – Din fr. brillant, rus. bril’ant. adjectivbriliant
BRILIÁNT1, briliante, s. n. Piatră prețioasă transparentă (în specia] diamant), șlefuită în dublă piramidă, pentru a străluci mai puternic; se folosește ca podoabă, aplicat pe bijuterii. Zaharia Duhu a ales citeva briliante prețuind o avere. C. PETRESCU, A. 320. Iară Mihai, așezîndu-se în scaunul domniei, puse stema în cap, numai de briliante și de smarand. ISPIRESCU, M. V 47. – Pronunțat: -li-ant. – Pl. și: (învechit) brilianturi (FILIMON, C. 149). adjectivbriliant
BRILIÁNT2, -Ă, brilianți, -te, adj. (Franțuzism învechit) Strălucitor, sclipitor; splendid, strălucit. Balul e in adevăr foarte briliant. ALECSANDRI, T. 1423. – Pronunțat: -li-ant. adjectivbriliant
briliánt (-li-ant) s. n., pl. briliánte substantiv neutrubriliant
briliant a. strălucitor. ║ n. diamant tăiat cu mai multe fețe. substantiv neutrubriliant
BRILIÁNT s.n. 1. Diamant șlefuit în dublă piramidă, folosit ca podoabă. 2. Caracter de literă de trei puncte tipografice. [Pron. -li-ant, pl. -te, -turi, var. briant s.n. / < fr. brillant, engl. brilliant]. substantiv neutrubriliant
BRILIÁNT s. n. 1. diamant șlefuit în formă de dublă piramidă, piatră prețioasă. 2. caracter de literă de trei puncte tipografice. (< fr. brillant, rus. brilliant) substantiv neutrubriliant
briliant adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | briliant | briliantul | briliantă | brilianta |
plural | brilianți | brilianții | briliante | briliantele | |
genitiv-dativ | singular | briliant | briliantului | briliante | briliantei |
plural | brilianți | brilianților | briliante | briliantelor |
briliant adjectiv | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | briliant | briliantul |
plural | brilianturi | brilianturile | |
genitiv-dativ | singular | briliant | briliantului |
plural | brilianturi | brilianturilor |