briceag definitie

briceág (bricége), s. n. – Cuțitaș, brișcă. Var. briceac, briceagă. Mag. bicsak, tc. biçak (DAR; Popescu-Ciocănel 16), care se consideră în general a fi rezultatele sl. bričĭ, dar care sînt, cu mai mare probabilitate, cuvinte orientale, cf. cuman. bičak (Kuun 97), țig. biča „secure” (Wlislocki 74); cf. și bg. bričak, pol. biczak. R. se explică prin influența lui brici. Der. sînt proprii Trans. de Nord: bricegeană, s. f. (dans tipic); bricică, s. f. (briceag); brișcuță, s. f. (cuțit); brișcăli, vb. (a bate). substantiv neutrubriceag

BRICEÁG, bricege, s. n. Cuțitaș de buzunar cu una sau mai multe limbi care se închid intrând între plăsele. – Tc. biciak. substantiv neutrubriceag

briceág s. n., pl. bricége substantiv neutrubriceag

briceag n. cuțitaș de tăiat creioane și penițe. [Bulg. BRIČAK]. substantiv neutrubriceag

briceág n., pl. ege (turc. byčak, cuțit de masă, infl. de bricĭ, de unde și bg. bričak, briceag; vsîrb. bičak, cuțit; ung. bicsak de unde și pol. biczak, briceag. V. bișchie). Sud. Cuțitaș de buzunar de ascuțit creĭoanele ș.a. – În est cuțitaș. substantiv neutrubriceag

BRICEÁG, bricege, s. n. Cuțitaș de buzunar cu una sau mai multe lame, care se închid intrând între plăsele; brișcă¹. – Din tc. biçak (influențat de brici). substantiv neutrubriceag

BRICEÁG, bricege, s. n. Cuțitaș de buzunar cu una sau mai multe limbi, care pot fi închise astfel ca partea lor tăioasă să intre între plasele. Afară doar de un bri­ceag... altceva n-am pierdut. GALACTION, O. I 63. Scoase iute un briceag, tăie o crenguță subțire de brad, o curăți, ascuți la un capăt și-mi înșiră păstrăvii pe ea. HOGAȘ, M. N. 75. substantiv neutrubriceag