BRÉCIE s.f. Rocă sedimentară tare, constituită din bucăți colțuroase de minerale sau roci dure. [Gen. -iei. / < germ. Breccie, it. breccia – pietriș]. substantiv femininbrecie
BRÉCIE s. f. rocă detritică rezultată prin cimentarea grohotișurilor, a sfărâmăturilor altor roci dure. (< germ. Breccie, it. breccia) substantiv femininbrecie
BRÉCIE s. f. Rocă sedimentară constituită din bucăți colțuroase de alte roci, legate între ele cu un ciment calcaros, silicios etc. – Germ. Breccie. substantiv femininbrecie
brécie (-ci-e) s. f., art. brécia (-ci-a), g.-d. art. bréciei; pl. brécii, art. bréciile (-ci-i-) substantiv femininbrecie
BRÉCIE, brecii, s. f. Rocă în alcătuirea căreia intră fragmente de roci colțuroase de dimensiuni mari și ciment de natură sedimentară sau eruptivă. – Din germ. Breccie. substantiv femininbrecie
brecie substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | brecie | brecia |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | brecii | breciei |
plural | — | — |