bramburi, bramburesc I. v. t. a strica o anumită ordine, a încurca II. v. r. a umbla fără rost, de colo-colo verb tranzitivbramburi
BRAMBURÍ, bramburesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A pune în dezordine, de-a valma, a încurca. 2. Refl. A umbla fără rost, de colo-colo. – Din brambura. verb tranzitivbramburi
bramburi verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)bramburi | bramburire | bramburit | bramburind | singular | plural | ||
bramburind | bramburiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | bramburesc | (să)bramburesc | brambuream | bramburii | bramburisem | |
a II-a (tu) | bramburești | (să)bramburești | brambureai | bramburiși | bramburiseși | ||
a III-a (el, ea) | bramburește | (să)brambureai | bramburea | bramburi | bramburise | ||
plural | I (noi) | bramburim | (să)bramburim | brambuream | bramburirăm | bramburiserăm | |
a II-a (voi) | bramburiți | (să)bramburiți | brambureați | bramburirăți | bramburiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | bramburesc | (să)bramburească | brambureau | bramburiră | bramburiseră |