BRACONÁJ s.n. Vânătoare sau pescuit ilegal, fără permis; faptă de braconier. ♦ Delict făptuit de acela care braconează. [< fr. braconnage]. substantiv neutrubraconaj
BRACONÁJ, braconaje, s. n. Faptul de a bracona. ♦ Delict comis de cel care braconează. – Fr. braconnage. substantiv neutrubraconaj
braconáj s. n., pl. braconáje substantiv neutrubraconaj
BRACONÁJ, braconaje, s. n. Faptul de a bracona. ♦ Infracțiune care constă în practicarea ilegală a vânatului sau a pescuitului. – Din fr. braconnage. substantiv neutrubraconaj
BRACONÁJ, braconaje, s. n. 1. Faptul de a bracona; vînătoare sau pescuit ilegal, fără permis. 2. Delictul comis de cel care braconează. substantiv neutrubraconaj
braconaj substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | braconaj | braconajul |
plural | braconaje | braconajele | |
genitiv-dativ | singular | braconaj | braconajului |
plural | braconaje | braconajelor |