boz definitie

boz (-zi), s. m. – (Înv.) Idol, zeu păgîn. – Var. boză, boază. Sl. bozĭ, pl. de la Bogŭ „Dumnezeu” (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Berneker 111). substantiv masculinboz

boz (-zi), s. m. – Călin, Sambucus ebulus, Ebulum humile. – Var. bozie, boziu, boj. Mr. iboz, megl. boz. Sl., cf. bg. băzie, rus. boz; dar nu apare etimonul slav (cf. Meyer, Neugr. St., II, 19). V. și ngr. βούζιον, alb. vuzë, mag. bodza. substantiv masculinboz

BOZ, boji, s. m. Plantă erbacee cu miros neplăcut, care are flori albe și fructe negre (Sambucus ebulus). – Bg., ucr. boz. substantiv masculinboz

1) boz m., pl. bojĭ (vsl. bogŭ, pl. bozi, zeŭ). Vechĭ. Idol. substantiv masculinboz

2) boz m., pl. bojĭ (rus. boz, d. vsl. bg. bŭzŭ; ung. boz. V. dîrmoz). Un fel de soc care are puternice proprietățĭ purgative și din care se face ceaĭ de tuse (sambúcus ébulus și ébulum húmile). – În Munt. bozlŭ. substantiv masculinboz

boz s. m., pl. boji substantiv masculinboz

boz (bozie) m. soc mic cu floricele albe ce se prefac în bobițe negre; plantă cu proprietăți purgative, joacă un rol și în medicina populară (Sambucus ebulus). [Rut. BOZ]. substantiv masculinboz

BÓZ, boji, s. m. Plantă erbacee cu miros neplăcut, cu flori albe și cu fructe negre; bozie (Sambucus ebulus). – Cf. ucr. boz, bg. băze, magh. bodza. substantiv masculinboz

BOZ, boji, s. m. Plantă erbacee, mare, cu miros neplăcut, care are flori albe și fructe mici, negre (Sambucus ebulus). Semănat-am, semănat, Ca să crească rod bogat, Rodul mult și bobul plin Fără boji și mărăcini. FRUNZĂ, S. 43. Vița de vie tot învie, Iară vița de boz tot răgoz. CREANGĂ, P. 210. Expr. A tăia boji la cîini = a pierde vremea, a nu avea nici o ocupație; a tăia frunză cîinilor. – Pl. și: bozi (PREDA, Î. 137). substantiv masculinboz