botezat definitie

2) botéz, a -zá v. tr. (lat. baptĭzo, -áre, d. vgr. baptĭzo, cufund. V. văpsea. Cp. cu cutez). Confer botezu (cu care ocaziune se dă nume prunculuĭ care a fost botezat). Fig. Iron. Ud: m’a botezat c’o găleată de apă’n cap! Dă nume, poreclesc: lumea l-a botezat „Ardei”. A boteza vinu, a-l amesteca cu apă. V. refl. Primesc botezu (ca adult). verb tranzitivbotez

BOTEZÁ, botez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) supune ritualului botezului. 2. Tranz. A stropi cu agheasmă pe credincioși și casele lor. ♦ Fig. (Fam.) A uda. ◊ Expr. (Fam.) A boteza laptele (sau vinul, rachiul) = a adăuga apă în lapte (sau în vin etc.) pentru a mări cantitatea; a falsifica. 3. Tranz. A avea calitatea de naș sau de nașă la botezul cuiva. 4. Tranz. A pune cuiva sau la ceva un nume (de batjocură); a porecli. – Lat. baptizare. verb tranzitivboteza

boteza, botez v. t. a dilua cu apă (laptele, vinul etc.) verb tranzitivboteza

botezá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. botézi, 3 boteáză verb tranzitivboteza

botezà v. 1. a săvârși botezul, cufundând copilul în apă; 2. a se face creștin, botezându-se; 3. a da un nume cuiva. [Lat. BAPTIZARE]. verb tranzitivbotezà

botezá (botéz, botezát), vb. – 1. A (se) supune botezului. – 2. A pune nume. – 3. A muia, a îndoi cu apă. – Mr. batiz, bătizări, megl. pătedz, pătidzare; istr. botez. Lat. baptizāre (Pușcariu 212; REW 939; Candrea-Dens., 168; DAR); cf. alb. pakëzań, it. batteggiare (aberg. bateza), prov. batejar, v. fr. batoyer, cat. batejar, sp. bautizar, port. baptizar. Este cuvînt de uz general (ALR 213). Reducerea grupului lat. pt este efectul unei disimulări a labialelor (Rosetti-Graur, BL, III, 72); Candrea, Élements, 9 și Pușcariu, Lat. li., 9, încercaseră s-o explice presupunînd că termenul intrase mai tîrziu în rom., din it. Der. botejune, s. f. (botez); botez s. n. (ritual creștin de primire a cuiva printre credincioșii bisericii; baie; apă sfințită) botezat, s. m. (creștin); botezătoare, s. f. (înv., cristelniță); botezător, adj. (care botează; Sfîntul Ioan Botezătorul); nebotezat, adj. (păgîn, evreu; curat, fără a fi amestecat cu apă). Cf. Bobotează. verb tranzitivboteza

BOTEZÁ, botez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) supune botezului (1). 2. Tranz. A stropi cu agheasmă pe credincioși și casele lor. ♦ Fig. (Fam.) A uda, a stropi. ♦ A dilua cu apă; a falsifica. 3. Tranz. A avea calitatea de naș sau de nașă la botezul (1) cuiva. 4. Tranz. A pune cuiva sau la ceva un nume (de batjocură); a supranumi; a porecli. – Lat. battizare (= baptizare). verb tranzitivboteza

BOTEZÁ, botéz, vb. I. Tranz. 1. A supune (pe cineva) ritualului botezului. Cînd fu a-l boteza. împăratul adună răsărit și apus. ISPIRESCU, L. 41. ◊ Fig. Și acolo îi boteză ploaia. RETEGANUL, P. III 83. Și oricare chin Eu mi-l botez cu vin. ALECSANDRI, T. 771. ◊ Expr. (Familiar) A boteza laptele (sau vinul, rachiul) = a adăuga apă înainte de a pune în vînzare, pentru a mări cantitatea; a falsifica. (în legătură cu verbul «a rămîne ») Cîți am botezat eu = nici unul. 2. A avea calitatea de naș sau nașă la botezul cuiva. Mă gîndesc eu că am un cumătru, care-mi botezase fata. SADOVEANU, N. F. 92. 3. A pune (cuiva sau unui lucru) un nume (uneori de glumă sau de batjocură, v. p o r e c l i). Mă cheamă cum l-a tăiat capul pe domnu Gavrilă să mă boteze. PAS, L. I Dar te mai duce capul ca să-l botezi? Să-i zici Păsărilă, nu greșești. CREANGĂ, P. 245. verb tranzitivboteza