reduceri si promotii 2018
Definitie bot - ce inseamna bot - Dex Online

bot definitie

bot (bóturi), s. n.1. Umflătură, cucui; obiect rotund în general, sau extremitate rotunjită. – 2. Bot (de animal). – 3. Cocoașă. Lat. botum, atestat de Du Cange, care îl definește „lignum quodvis fractum, vel usu detritum”, pentru al cărui sens cf. bont. Un lat. *botium sau *bottium este de asemenea sugerat de it. bozza „umflătură, cocoașă”, fr. bosse „cocoașă”, sp. bozo, bozal (Schuchardt, ZRPh., IV, 104; REW 1239a; DAR). Ar fi posibil și să se plece de la o rădăcină expresivă (cf. Pușcariu, Dacor., VII, 475), căci aceeași consonanță trezește aceeași idee în sp. (Corominas, III, 393) și în sl. (Berneker 77). În general, bot este folosit cu sensul 2; primul sens se mai păstrează în anumite expresii (botul dealului; botul cismei), iar sensul 3 în Trans. de Nord (ALR, I, 41). Interpretarea expresivă este cea care trebuie să fi dat naștere var. boț, s. n. (bot, obiect rotund în general; cocoloș; gălușcă; chiftea; tumoare, umflătură, bolfă; guvid, Cottus gubio) și bont, adj. (fără vîrf, tocit, neascuțit). Această identitate, care ne pare evidentă, nu a fost în general admisă. Cihac, II, 485, propune pentru boț, mag. bocs „chiftea”, sau bg. buca „cocoloș; cocoașă”; și (I, 27) pentru bot un lat. *botum, de la botulus, care a fost acceptat de Philippide, Principii, 47; Șeineanu, Semasiol., 103; și Candrea, Éléments, 1; pe care Pușcariu 211 l-a considerat că „foarte puțin probabil”, și REW 1241 ca „prea îndepărtat din punct de vedere semantic”. Tot Cihac, II, 484, vede în „bont” un der. de la mag. buta, ipoteză reluată de DAR. Pentru bot, DAR sugerează doar o legătură, de altfel imposibilă, cu fr. bout, și alta cu it., sp. boto, care probabil trebuie să se reducă la o comunitate de origini expresive (cf. Corominas, I, 503); și pentru boț, admite necesitatea unui lat. *bottium. Pascu, Lat., 256, propune lat. mutum, din gr.; și Lahovary 320 se referă la cunoscutul fond anterior fazei indo-europene. Der. bontorog, adj. (tocit); butac, adj. (rotofei; tocit, bont; stupid, prost); boțos, adj. (cu bulb); boțuț, s. m. (varietate de ciuperci); botișor, s. m. (dim. de la bot); botos, adj. (ursuz, bosumflat; obraznic); boți, vb. (a rotunji, a da o formă rotundă; a strivi, a mototoli); îmboți, vb. (a încreți, a mototoli); boțitură, s. f. (cocoloș); Boțolan, s. m. (nume de bou); botniță, s. f. (apărătoare care se leagă la botul unor animale); îmbotnița, vb. (a pune botniță); botgros, s. m. (pasăre, Cocothraustes vulgaris); botroș, s. m. (pasăre cîntătoare, Pyrrhula europaea); buznat (var. boznat), adj. (umflat; supărat, bosumflat); al cărui sens primar pare a fi fost „plin la față, bucălat”, și care, der. de la bot (pentru fonetismul lui, cf. și bosumflat), ajunge să se confunde cu buză și, prin intermediul der. destul de rari buzna, îmbuzna, vb. (a se bosumfla), cu îmbufna. Cf. și butuc, buză. substantiv neutru bot

bot (bóturi), s. n. 1. Umflătură, cucui; obiect rotund în general, sau extremitate rotunjită. 2. Bot (de animal). 3. Cocoașă. < Lat. botum, atestat de Du Cange, care îl definește „lignum quodvis fractum, vel usu detritum”, pentru al cărui sens cf. bont. Un lat. *botium sau *bottium este de asemenea sugerat de it. bozza „umflătură, cocoașă”, fr. bosse „cocoașă”, sp. bozo, bozal (Schuchardt, ZRPh., IV, 104; REW 1239a; DAR). Ar fi posibil și să se plece de la o rădăcină expresivă (cf. Pușcariu, Dacor., VII, 475), căci aceeași consonanță trezește aceeași idee în sp. (Corominas, III, 393) și în sl. (Berneker 77). În general, bot este folosit cu sensul 2; primul sens se mai păstrează în anumite expresii (botul dealului; botul cismei), iar sensul 3 în Trans. de Nord (ALR, I, 41). – Interpretarea expresivă este aceea care trebuie să fi dat naștere var. boț, s. n. (bot, obiect rotund în general; cocoloș; gălușcă, chiftea; tumoare, umflătură, bolfă; guvid, Cottus gubio) și bont, adj. (fără vîrf, tocit, neascuțit). Această identitate, care ne pare evidentă, nu a fost în general admisă. Cihac, II, 485, propune pentru boț, mag. bocs „chiftea”, sau bg. buca „cocoloș, cocoașă”; și (I, 27) pentru bot un lat. *botum, de la botulus, care a fost acceptat de Philippide, Principii, 47; Șeineanu, Semasiol., 103; și Candrea, Eléments, 1; pe care Pușcariu 211 l-a considerat ca „foarte puțin probabil” și REW 1241 ca „prea îndepărtat din punct de vedere semantic”. Tot Cihac, II, 484, vede în bont un der. de la mag. buta, ipoteză reluată de DAR. Pentru bot, DAR sugerează doar o legătură, de altfel imposibilă, cu fr. bout, și alta cu it., sp. boto, care probabil trebuie să se reducă la o comunitate de origini expresive (cf. Corominas, I, 503); și pentru boț, admite necesitatea unui lat. *bottium. Pascu, Lat., 256, propune lat. mutum, din gr.; și Lahovary 320 se referă la cunoscutul fond anterior fazei indo-europene. – Der. bontorog, adj. (tocit); butac, adj. (rotofei; tocit, bont; stupid, prost); boțos, adj. (cu bulb); boțuț, s. m. (varietate de ciuperci); botișor, s. n. (dim. de la bot); botos, adj. (ursuz, bosumflat; obraznic); boți, vb. (a rotunji, a da formă rotundă; a strivi, a mototoli); îmboți, vb. (a încreți, a mototoli); boțitură, s. f. (cocoloș); Boțolan, s. m. (nume de bou); botniță, s. f. (apărătoare care se leagă la botul unor animale); botgros, s. m. (pasăre, Cocothraustes vulgaris); botroș, s. m. (pasăre cîntătoare, Pyrrhula europaea); buznat (var. boznat), adj. (umflat; supărat, bosumflat); al cărui sens primar pare să fi fost „plin la față, bucălat” și care, der. de la bot (pentru fonetismul lui, cf. și bosumflat), ajunge să se confunde cu buză și, prin intermediul der. destul de rari buzna, îmbuzna, vb. (a se bosumfla), cu îmbufna. Cf. și butuc, buză. [1053] substantiv neutru bot

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura și nasul. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva). A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. A se pupa bot în bot cu cineva = a trăi în mare prietenie cu cineva. A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, și unde trebuie și unde nu trebuie. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supăra, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascuțită sau lunguiață a unui obiect; capăt, vârf. Botul cizmei. substantiv neutru bot

bot n., pl. urĭ (cp. cu fr. bout, capăt). Gura animalelor și (fam.) a omuluĭ împreună cu buzele: vulpea are botu acuțit, știuca are botu lat, mierla are botu galben. Fam. Sărutare: dă-mĭ un bot, că nu maĭ pot! Vîrf orizontal: botu corăbiiĭ (prova), al gheteĭ. A da (a cădea, a veni) în bot (de osteneală saŭ alunecînd, ca o vită), a cădea în brînci (V. berbeleacu). A te șterge pe bot, a-țĭ pune pofta’n cuĭ, a-țĭ mărgini pofta. La botu caluluĭ, în grabă, fără să lașĭ calu de bot (de frîŭ): a bea un pahar la la botu caluluĭ. Cu botu pe labe, liniștit, ca cînele după ce l-aĭ bătut. A avea puf (pufușor) pe bot (botișor), a fi vinovat, a fi furat, ca vulpea din fabulă după ce mîncase găina și-ĭ rămăsese pe bot niște puf care trăda ce făcuse. V. tic 1. substantiv neutru bot

bot s. n., pl. bóturi substantiv neutru bot

bot n. 1. partea capului la câine și alte animale, coprinzând gura și nasul; 2. fam. gură la om; fam. a se șterge pe bot, a nu căpăta un lucru ce dorește; 3. ceea ce seamănă unui bot: botul condeiului, botul cismei, botul luntrei. [Origină necunoscută]. substantiv neutru bot

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioară (mai mult sau mai puțin alungită) a capului unor mamifere, cuprinzînd gura și nasul. Vulpea se depărta în grabă, cu botul în pămînt. DUMITRIU, B. F. 14. Bouții apucau íarbă, întindeau boturile după nuiele cu frunze grase. CAMILAR, TEM. 263. A ridicat botul și a ciulit urechile puiul Vidrei. SADOVEANU, N. F. 24. ◊ (Metaforic) Trei-Nasuri s-a încruntat, făcîndu-și bot buzele groase. SADO­VEANU, M. C. 35. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, înainte de plecare. Să le mai dea cîte un pahar, să bea la botu calului. ISPIRESCU, I. 105. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe ci­neva) la tăcere, a fi pus (sau a pune pe cineva) la respect. Aha, strigoii sînt cu botul pe labe! PAS, L. I 110. ♦ (În glumă sau în batjocură) Gură. Alaiul se mișcă la pas, pe ulițele cotite, și în curînd fu înconjurat de o droaie de copii... cu boturile nespălate. SADOVEANU, Z. C. 133. Muia feleștiocul în strachina cu dohot si-mi trăgea un pui de răbuială ca aceea, pe la bot. CREANGĂ, A. 46. ◊ Expr. (Familiar) A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau des­pre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva), a-și lua nă­dejdea (de la ceva). Ștergeți-vă pe bot despre purcei! CREAN­GĂ, A. 110. A se întîlni (cu cineva) bot în (rar la) bot = a se întîlni (cu cineva) față în față și pe neașteptate. În­tr-o dimineață, mă întîlnesc bot la bot cu ursul ist de sub fereastră. ALECSANDRI, T. 1309. A se pupa în bot (cu cineva) = a trăi sau a se afla în mare prietenie și intimitate cu cineva. [Procurorii] se pupă în bot cu tîlharul de director. VLAHUȚĂ, N. 196. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru, a răspunde cu asprime, a pune la punct. A face bot sau a pune botul = a se supăra, a se bosumfla. ♦ Compus: (f i g.) Bot-gros = om lipsit de bună-cuviință, nesimțitor, mitocan. Multe nu prea știu despre bot-grosul ăsta de Rădașcă. SADOVEANU, P. M. 195. ♦ (Impropriu) Cioc (gros și mare), plisc, clonț. Mierliță, mierliță. Pasăre pestriță... La pene ușoară, La bot rotunjoară. TEODO­RESCU, P. P. 53. 2. Fig. Partea anterioară, ascuțită sau lunguiață, a unui obiect; capăt, vîrf. li repede un bot de cizmă în coaste. STANCU, D. 157. Pulpana... a fost apucată de botul mașinii. CARAGIALE, O. N 146. ◊ Bot de deal = proeminență de teren pe povîrnișui unui deal. Restul [din bucata de ostrov] urcă pe un bot de deal. GALAN, Z. R. 90. Pîndeam, pîndiți de negurile vii, Gîndind la fiecare bot de deal. CAMIL PETRESCU, V. 23. ♦ Prora vaporului. Vaporul făcu un ocol mare, își îndreptă botul încet-încet spre cheiul din față. DUNĂREANU, CH. 199. substantiv neutru bot

BOȚ1, boțuri, s. n. Bucată mică, rotundă, dintr-o materie; cocoloș. substantiv neutru boț

boț (pop.) s. n., pl. bóțuri substantiv neutru boț

BOȚ1, boțuri, s. n. Cocoloș. – Et. nec. substantiv neutru boț

BOȚ2, boțuri, s. n. Bucată de parâmă sau de lanț care servește la manevrarea lanțurilor unei ancore. – Din rus. boț. substantiv neutru boț

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura (și nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva). A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. (Fam.) A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, și unde trebuie, și unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot în bot cu cineva = a trăi în mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supăra, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascuțită sau lunguiață a unui obiect; vârf. 3. Botul cizmei. Partea din față a unui vehicul cu tracțiune mecanică. Botul automobilului. Botul locomotivei.Et. nec. substantiv neutru bot

BOȚ2, boțuri, s. n. Bucată de parâmă sau de lanț care servește la manevrarea lanțurilor unei ancore. substantiv neutru boț

boț n., pl. urĭ și (vechĭ, rar azĭ) m. (cp. cu moț maĭ degrabă decît cu it. bosso, bolovan răŭ cĭoplit, bozza, unflătură; pv. bossa, fr. bosse). Est. Grămadă de pastă: un boț de aluat, de brînză, de unt, de mămăligă (care poate fi și umplut cu brînză, bulz). Mototol, ghĭomotoc. Fam. Un boț cu ochĭ, un copilaș. Vest. Chilimoț. V. bulgăre. substantiv neutru boț

boț, -uri, s.n. – 1. Cocoloș; obiect rotund, în general. Un fel de cocă, din aluat, de mărimea unei nuci, folosit de fete pentru ritualul ursitului (Memoria 2001: 11). 2. Umflătură, bubă, cucui. – Lat. pop. *bottium (bottila) (MDA). substantiv neutru boț

boț n. 1. orice massă rotundă: bulgăre de pământ, cocoloș de zăpadă, bulz de brânză; 2. orice lucru turtit, ghem: făcând mămăliga boț; 3. fig. boroboață. [Origină necunoscută]. substantiv neutru boț

BOȚ, boțuri, s. n. (Rar la pl.) Bucată mică, de formă rotundă, dintr-o materie care se poate face bulgăre sau cocoloș. Și tu, flăcăuaș sărăcuț de la țară, Care-ți fărîmai bucuria sub sapă Pe un boț de mămăligă cu ceapă... Tu n-ai cunoscut niciodată Dreptul. DEȘLIU, G. 53. [în desagi] avea două-trei cepe și un boț de mămăligă veche. PAS, L. I 34. Vede pe-o Ieșitură un hoț de mămăligă. CREANGĂ, P. 145. Parcă-s un boț de aur. ALECSANDRI, T. 794. ◊ Expr. A face (ceva) boț = a da (unui lucru, cu mîinile) formă rotundă; a strînge, a ghemui, a mototoli. I-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită și, făcînd-o boț, a zis... CREANGĂ, P. 143. Boț cu ochi = copil mic, prunc. Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită, din Humulești. CREAN­GĂ, A. 71. substantiv neutru boț

cotu’ și pișcotu’, labele și botu’ expr. (glum.) nimic; deloc. substantiv neutru cotu

a pune (pe cineva) cu botul pe labe expr. a anihila (pe cineva); a pune la punct (pe cineva). substantiv neutru apune

a-i umfla (cuiva) botul expr. a lovi peste față (pe cineva). substantiv neutru aiumfla

a face bot expr. a se bosumfla, a-și țuguia buzele de supărare. substantiv neutru afacebot

a pune botul expr. 1. (adol.) a se păcăli, a se fraieri. 2. (obs.) a practica sex oral. 3. (d. conducătorii auto) a tăia calea unei mașini care se deplasează în aceeași direcție; a efectua o depășire într-un ambuteiaj. 4. a fi de acord; a crede (o afirmație). 5. a se bosumfla. substantiv neutru apunebotul

a pupa în bot (pe cineva) expr. 1. a manifesta o atitudine exagerat de prietenoasă (față de cineva). 2. a cocoloși (pe cineva); a răsfăța (pe cineva). substantiv neutru apupaînbot

a pica în bot expr. 1. a fi obosit / istovit / epuizat 2. (d. un proiect) a eșua substantiv neutru apicaînbot

bot îmblănit expr. bărbat care poartă mustață. substantiv neutru botîmblănit

a da peste bot expr. 1. a plesni (pe cineva), a pocni (pe cineva). 2. a ridiculiza (pe cineva) în public. substantiv neutru adapestebot

a-și băga botul expr. a se amesteca în treburi care nu-l privesc; a interveni inoportun într-o discuție. substantiv neutru așibăgabotul

a se pupa în bot (cu cineva) expr. a fi în relații exagerat de familiare (cu cineva). substantiv neutru asepupaînbot

a-și ține botul / gura expr. a tăcea, a nu mărturisi, a păstra un secret. substantiv neutru așiținebotul

a se linge pe bot (de ceva) expr. a fi nevoit să renunțe (la ceva). substantiv neutru aselingepebot

a o lua peste bot expr. 1. a primi o bătaie zdravănă. 2. a fi ridiculizat în public. substantiv neutru aoluapestebot

la botul calului expr. (d. mâncare, băutură) consumată în grabă / în picioare. substantiv neutru labotulcalului

a se șterge pe bot (de ceva) expr. a fi nevoit să renunțe la ceva. substantiv neutru aseștergepebot

a avea bot de merțan expr. (adol., glum.) a avea dinții cariați substantiv neutru aaveabotdemerțan

a pune botul la savarină expr. (obs.) a practica cuniliția. substantiv neutru apunebotullasavarină

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului bot

bot   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular bot botul
plural boturi boturile
genitiv-dativ singular bot botului
plural boturi boturilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z