bordură definitie

BORDÚRĂ s.f. 1. Fâșie aplicată (ca podoabă) pe marginea unui lucru; chenar. ♦ Margine a unui obiect făcută dintr-un material mai rezistent; întăritură. 2. Margine a trotuarului către partea carosabilă a unei străzi. [< fr. bordure]. substantiv feminin bordură

BORDÚRĂ s. f. 1. fâșie aplicată pe marginea unui lucru; chenar. ◊ margine răsfrântă a unui obiect dintr-un material mai rezistent; întăritură. 2. margine a trotuarului. (< fr. bordure) substantiv feminin bordură

BORDÚRĂ, borduri, s. f. Fâșie, bandă sau dungă aplicată ca podoabă pe marginea unui obiect. ♦ Margine a unui lucru, făcută de obicei dintr-un material mai rezistent. Bordura trotuarului.Fr. bordure. substantiv feminin bordură

*bordúră f., pl. ĭ (fr. bordure, d. border, a mărgini, bord, margine, bord). Chenar, margine ornată orĭ nu (ca la un tabloŭ, la un strat de florĭ, la un trotuar). substantiv feminin bordură

bordúră s. f., g.-d. art. bordúrii; pl. bordúri substantiv feminin bordură

bordură f. 1. margine garnisită; 2. cadrul unui tablou. substantiv feminin bordură

BORDÚRĂ, borduri, s.f 1. Fâșie, panglică sau cusătură aplicată ca podoabă pe marginea unui obiect textil. 2. Zonă care înconjoară marginea unui obiect, cu o structură diferită de a acestuia; spec. zonă de la marginea dinspre partea carosabilă a trotuarului sau a refugiilor. Bordura de flori a unei peluze. – Din fr. bordure. substantiv feminin bordură

BORDÚRĂ, borduri, s. f. Fîșie, bandă sau dungă aplicată ca garnitură sau podoabă pe marginea unui obiect; chenar. O basma roșie cu bordură de fir. ODOBESCU, S. I 414. ◊ (Poetic) Soarele apusese după un lung șir de nori... pre care îi poleia cu o bordură de purpur. NEGRUZZI, S. I 236. ♦ Margine a unui lucru, servind ca întărire, făcută de obicei dintr-un material mai rezistent. Cărămizi pentru borduriBordura trotuarului = șirul de pietre de granit care mărginește latura de către drum a trotuarului. Călcînd pe bordura trotuarului, ca să nu-ți depărtezi privirile de șină... te-ai împiedicat și-ai căzut. PAS, Z. I 16. substantiv feminin bordură

BORDURÁ vb. I. tr. A supune operației de bordurare. [< bordură]. verb tranzitiv bordura

bordurá (a ~) vb., ind. prez. 3 bordureáză verb tranzitiv bordura

BORDURÁ, bordurez, vb. I. Tranz. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere. – Din bordură. verb tranzitiv bordura

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului bordură

bordură   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular bordu bordura
plural borduri bordurile
genitiv-dativ singular borduri bordurii
plural borduri bordurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z