bonton definitie

bontón s. m. – Distincție, eleganță. Fr. bon ton. Astăzi fam. substantiv neutrubonton

BONTÓN s.n. (Rar; adesea ironic) Atitudine, ansamblu de reguli de purtare care trebuie respectate de cineva care dorește să fie pe placul așa-zisei bune societăți. [< fr. bonton]. substantiv neutrubonton

BONTÓN s. n. ansamblu de reguli de purtare respectate în așa-zisa societate aleasă. (< fr. bonton) substantiv neutrubonton

BONTÓN s. n. (Franțuzism) Totalitatea regulilor de purtare adoptate de așa-numita societate aleasă. – Fr. bon ton. substantiv neutrubonton

bontón s. n. substantiv neutrubonton

bon-ton n. caracter propriu vorbirii și manierelor lumii distinse, elegante. substantiv neutrubonton

BONTÓN s. n. Cod de maniere elegante al înaltei societăți. – Din fr. bon ton. substantiv neutrubonton

BONTÓN s. n. (Franțuzism pretențios, adesea ironic) Totalitatea regulilor de purtare adoptate de societatea burghezo-moșierească. Și vei sta cu ei la masă... A!... dar ia aminte bine Că-n bonton sînt pravili grele pentru-un necioplit ca tine. VLAHUȚĂ, F. 136. substantiv neutrubonton