bonom definitie

bonóm (-mă), adj. – Blînd, blajin. Fr. bonhomme. – Der. bonomie, s. f., din fr. bonhomie. substantiv masculinbonom

BONÓM s.m. (Franțuzism) Om blând, blajin, cinstit, credul. [< fr. bonhomme]. substantiv masculinbonom

BONÓM s. m. om blând și credul; om simplu. (< fr. bonhomme) substantiv masculinbonom

BONÓM, bonomi, s. m. (Franțuzism) Om cu caracter blajin, credul. – Fr. bonhomme. substantiv masculinbonom

bonóm s. m., pl. bonómi substantiv masculinbonom

BONÓM, bonomi, s. m. (Livr.) Om blând, îngăduitor și credul, cu gusturi și purtări simple. – Din fr. bonhomme. substantiv masculinbonom

BONÓM, bonomi, s. m. (Franțuzism) Om cu caracter blajin, credul, puțind fi ușor indus în eroare. substantiv masculinbonom