bolovan definitie

bolovan, bolovani s. m. (peior.) om naiv / credul. substantiv masculinbolovan

BOLOVÁN, bolovani, s. m. Bucată mare de piatră, rotunjită prin transportul ei de către ape; pietroi. ♦ Bucată dintr-o materie solidă oarecare. Bolovan de sare. – Bg. balvan. substantiv masculinbolovan

bolován (vest) și -hán (est) m. (vsl. bolŭvanŭ și balŭvanŭ, butuc, statuă, idol; cerchezește bolvan, palvan, d. pers. pahlavan, viteaz, eroŭ [„atlet, statuă, bolovan”]; rus. bolván, idol, statuă, om prost; sîrb. balvan, grindă; ung. bálvány, idol, grindă. V. bulvan, pehlivan. Cp. cu butuc). Vechĭ (și bolvan, boloan, boluan). Idol, chip cĭoplit. Azĭ. Mic bloc de peatră, de sare: a arunca cu bolovanĭ în cineva, a pava o stradă cu bolovanĭ, un bolovan (drob) de sare. V. bulgăre, boț. substantiv masculinbolovan

bolován s. m., pl. bolováni substantiv masculinbolovan

bolovan n. 1. butuc, în special grinda ce alcătuește talpa sau temelia casei țărănești; 2. piatră mare; 3. bloc, bucată mare de piatră sau de sare. [Dial. bulvan = slav. BOLŬVANŬ, butuc]. substantiv masculinbolovan

bolován (bolováni), s. m. – 1. (Înv.) Idol, statuie. – 2. Piatră, pietroi. – Var. balvan, bîlvan, bulvan, s. m. (Olt., și Banat, buștean, trunchi; placă de bază, talpă). Sl. bolŭvanŭ „statuie, columnă” (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Fremdw. 76; Lexicon, 11; DAR; Rosetti, GS, V, 161). Miklosich crede că acest cuvînt nu este propriu sl., ci de origine tăt., pe cînd Berneker 41 îl derivă din per. pahlawān „erou” (› rom. pehlivan) și îl explică prin monumentele ridicate în memoria morților iluștri. Explicația nu pare probabilă. Pe lîngă dificultățile istorice, o contrazice ideea că un termen sl. de cultură a putut ajunge în rom. să însemne ceva material și general, ca și circumstanța că sensul primar al cuvîntului sl. trebuie să fi fost probabil acela de „piatră”, înainte de a ajunge să însemne „statuie”; cf. cele spuse la bolf, și rut. bouvan „masă informă”, slov., cr. balvan „stupid”, mag. bálvány „volum”, cuvinte imposibil de considerat der. de la un etimon comun „statuie” sau „idol”. Var., din sb. slov. balvan „bîrnă” (Hasdeu 3095). Der. bolovăni, bolohăni, vb. (a pietrui; a umfla; a holba, a căsca ochii), care a ajuns să se confunde cu der. de la bolocan; bolohăneală, s. f. (umflare, mai ales a sînilor); bolohănitură, s. f. (întărire); bolovăniș, s. n. (teren pietros, cu bolovani); bolovănos, adj. (cu mulți bolovani). substantiv masculinbolovan

BOLOVÁN, bolovani, s. m. Piatră (voluminoasă și grea) rotunjită prin rostogolirea ei de ape; pietroi. ♦ Bucată mare de pământ sau dintr-o materie solidă oarecare. Bolovan de sare. – Din bg. balvan. substantiv masculinbolovan

BOLOVÁN, bolovani, s. m. 1. Bucată mare de piatră; pietroi. Am coborît din munți și bolovani. BENIUC, V. 86. Răsărită, ca niște bolovani suri, mulțimi de pumni strînși. CAMILAR, N. I 206. Ia îmbracă-te, boierule, și du-te cu dînsul, nu ședea așa ca bolovanul! strigă Florica. REBREANU, R. I 310. Năpădiră asupra lui [a lupului] și-i mai trîntiră în cap cu bolovani și cu ce-au apucat, pînă-l omorîră de tot. CREANGĂ, P. 33. Cu capul pe un bolovan de cre­mene, plînse într-o scaldă de aur, așezată lîngă ea, lacrimi curate ca diamantul. EMINESCU, N. 27. 2. Bucată dintr-o materie solidă oarecare. V. bul­găre. Brișcă... sfărîma sub tălpile roților bolovanii [de pămînt]. PAS, L. I 15. Pleacă Costea la Galați Să ia sare La mioare Și bolovani La cîrlani. ALECSANDRI, P. P. 54. – Variantă: (Mold., Bucov.) bolohán (SBIERA, P. 178, ȘEZ. I 179) s. m. substantiv masculinbolovan