bólfă^ (pop.) s. f., g.-d. art. bólfei; pl. bólfe substantiv femininbolfă
bólfă (bólfe), s. f. – Nodul, umflătură, tumoare. Creație expresivă, cf. bîrfi, borh-, borț, buh-, bulz. – Der. bolfe, s. f. pl. (gîlci, amigdalită), cf. boarfe; bolfi, vb. (a umfla, a se mări); bolfos, adj. (umflat); bulfei, adj. (umflat); Dolfa, s. f. (nume de cățea); Dolfu, Dulfu, s. m. (nume propriu de cîine); dolfan, adj. (Trans., bogătan, înstărit, opulent); dolofan, adj. (rotofei, grăsuț), pe care Cihac, II, 99 (urmat de Candrea) îl pune în legătură în mod curios cu sl. dolŭfinŭ „delfin”. Din rom. provine rut. boljfa „tumoare” (Candrea, Elementele, 407). substantiv femininbolfă
BÓLFĂ, bolfe, s. f. (Pop.) 1. Umflătură produsă de o lovitură sau de o boală. 2. Gâlcă. – Comp. ucr. bol'fa. substantiv femininbolfă
bólfă f., pl. e (vsl. bolĭfa, bolfă; bg. bolka, suferință). Unflătură (tumoare) dureroasă orĭ nu pe corp orĭ pe față. Pl. șopîrlaiță, angină difterică. substantiv femininbolfă
bólfă, -e, s.f. – 1. Nodúl, gâlcă, umflătură, cucui; tumoare (ALR 1969: 8). 2. Cocoașă (în Borșa, Moisei și Vișeu). – Creație expresivă (DER); Din rom. provine ucr. bolfa „tumoare” (Candrea cf. DER). substantiv femininbolfă
BÓLFĂ, bolfe, s. f. (Pop.) Nodul, umflătură produsă, de obicei sub piele, de o lovitură sau de o boală. – Cf. ucr. b o l f a. substantiv femininbolfă
BÓLFĂ, bolfe, s. f. 1. Umflătură (de obicei la cap) produsă de o lovitură (v. cucui) sau de o boală. O babă... c-o bolfă mare în obrazul stîng. VLAHUȚĂ, CL. 99. 2. (Mai ales la pl.) Gîlci. O bolfă ce se face între fălci, la înghițitoare. I. IONESCU, D. 372. – Variantă: boálfă s. f. substantiv femininbolfă
bolf (-fe), s. n. – (Trans.) Bloc de piatră, stîncă. Origine incertă. Ar putea fi formație regresivă, bazată pe cuvîntul următor, caz în care ar aparține unei rădăcini este cel de „masă informă și moale”, care nu se potrivește cu accepția bolf. S-ar putea presupune un sl. *bolŭvŭ, de unde sl. bolŭvanŭ (‹ rom. bolovan). Fonetismul ar fi normal, cf. vătaf, vîrf. Dificultatea constă în faptul că se admite în general că bolŭvanŭ nu este cuvînt sl., ci de origine persană, cf. bolovan; însă această supoziție nu este decît o simplă ipoteză. În orice caz, trebuie să le excludem, pentru rom., der din lat. bulbus (Diez, Gramm., I, 26; Koerting, 1637; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 275). A. Scriban pornește de la rut. boljfa „tumoare”, care pare a proveni din rom., și de la bg. bolka „suferință”, cu care probabil nu are nici o legătură. Giuglea, Contributions, 12, indică mag. bolha „purice”; și Drăganu, Dacor., V, 334, mag. golyva „ciupercă, iască”. substantiv neutrubolf
*angínă f., pl. e (lat. angina). Med. Inflamațiunea gîtuluĭ. Angină difterică, o boală grea caracterizată pin [!] unflarea amigdalelor, acoperirea lor cu o membrană albă, apoĭ gălbie, tuse, paliditate și amețeală. (Pop. bolfe și șopîrlaiță). Cînd se întinde la faringe e și maĭ gravă. (Se maĭ numește și crup și gușter). – Ob. anghină. temporarangină
șopîrláiță f., pl. e (d. șopîrlă, fiind-că poporu crede că boala asta se vindecă c´o șopîrlă pusă´n undelemn saŭ pin [!] aluz. la forma unflăturiĭ [!]). Angină difterică, numită popular și bolfe, care se caracterizează pin unflarea ghindurilor de la gît. O plantă scrofulariacee care crește pin livezĭ (veronica orchidea). O plantă saxifragacee care crește pin pășunile mlăștinoase (parnassia palustris). O plantă labiată, un fel de busuĭoc, maĭ roș, numit și busuĭoc roș și busuĭoc sălbatic (brunella vulgaris). temporarșopîrlaiță