boldei definitie

boldéi (boldéi), s. m. – Cîine de talie mică, de vînătoare. Probabil engl. bulldog, alterat în pronunțarea pop. Este cuvînt intrat în limbă în sec. XIX, ca termen de vînătoare, și se aplică numai cîinilor de rasă străină. DAR și Scriban îl derivă de la bold; nu reușim însă să ne explicăm legătura semantică între cele două cuvinte. Totuși, această apropiere spontană poate explica schimbarea pronunțării. – Der. bold(e)ică, s. f. (cățea de vînătoare). Dacă etimonul pe care îl propunem este corect, boldei, este dublet al lui buldog, s. m. (mops, cîine de pradă), din engl., prin intermediul fr. bouledogue. substantiv masculinboldei

BOLDÉI, boldei, s. m. Câine de talie mică; cu picioare scurte. – Din bold + suf. -ei. substantiv masculinboldei

boldéi^ (pop.) s. m., pl. boldéi, art. boldéii substantiv masculinboldei

boldéĭ m., pl. tot așa (d. bold). Sud. Coteĭ, cățel. Un fel de cîne patic (negru cu galben) care se bagă pin vizuinĭ („îmboldește” vînatu să ĭasă). – În Tel. holdeĭ. – Fem. -eĭcă, pl. e. substantiv masculinboldeĭ

BOLDÉI, boldei, s. m. (Pop.) Câine de talie mică, cu picioarele scurte. – Bold + suf. -ei. substantiv masculinboldei

BOLDÉI, boldei, s. m. Baset. Cînd s-a întors în bătătură, boldeiul cu coada încîrligată i-a lins mîna. SADOVEANU, N. P. 375. Și cu el purta. Boldei Și dulăi, Șoimei Ș-ogărei. TEODORESCU, P. P. 429. substantiv masculinboldei

boldeiu m. câine de vânat cu picioarele scurte: leagă-ți boldeii ! ISP. [Lit. câine care boldește sau împunge vânatul]. substantiv masculinboldeiu