boci definitie

bocí (bocésc, bocít), vb.1. A se plînge, a se jelui. – 2. A cînta bocete la înmormîntare. Lat. *vōcῑre, care pare a fi o confuzie a lui vōcem cu vāgῑre; cf. *vōceāre, de unde it. bociare „a publica”, gal. abujar „a zăpăci cu strigăte”, port. bocear „a vorbi, a striga” (Parodi, Rom., XVII, 52). Schimbarea de conj. ar putea fi tîrzie, și datorată conjug. sale incoative. După Pușcariu 208 și DAR, ar deriva direct din boace, formă locală a lui voce, astăzi pe cale de dispariție; însă acestă ipoteză pare mai puțin credibilă,dacă se iau în vedere redusa răspîndire și vitalitate a lui boace, și absența formei corespunzătoare a voci. Der. boceală, s. f. (plînset, lamentație); bocet, s. n. (plîns zbuciumat, vaiet; cîntare de mort, lamentație improvizată), der. de la vb., ca plînset, rîset, strigăt, țipăt de la vb. respective (Giuglea, Concordances, 19, propune un lat. *vōcĭtum, care nu pare indispensabil); bocitor, adj. (care bocește); bocitoare, s. f. (femeie care se îndeletnicește cu bocitul la înmormîntări). Din rom. provine sb. bočitise „a certa” (Cihac, I, 26). verb tranzitivboci

BOCÍ, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge intens (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A plânge cu bocete după un mort; a jeli. – Din boace (puțin folosit, <lat. vox, vocis). verb tranzitivboci

bocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bocésc, imperf. 3 sg. boceá; conj. prez. 3 să boceáscă verb tranzitivboci

bocì v. a plânge cu jale, a se văita. [Dela dial. (Muscel, Banat) boace, glas = lat. VOCEM]. verb tranzitivbocì

BOCÍ, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge tare (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A recita bocete (2). – Din boace (înv. și reg. „voce” < lat.). verb tranzitivboci

BOCÍ, bocesc, vb. IV. 1. Intranz. A plînge cu vaiete și strigăte. Toader îi tot aținea calea [fetei], ba o dată i-a făcut și vînt, de fata a început să bocească. REBREANU, R. II 137. Femeia lui, cum îl vede, începe a boci și a zice: Vai de mine și de mine, bărbate, ce-am pățit. CREANGĂ, P. 176. Ian auzi cum se bocesc toți nenorociții prinși în codru de Mama Pădurii! ALECSANDRI, T. I 421. Refl. Trei zile s-a bocit umblînd aiurită pe mal, ștrigîndu-și într-una odorul pe nume. VLAHUȚĂ, O. A. 428. O dată încep ele a se boci înădușit și a se bate cu pumnii peste cap, însă fără nici un folos. CREANGĂ, P. 174. 2. T r a n z. A plînge cu bocete după un mort; a jeli. S-adune vecini.. Pe fată s-o plîngă Și să mi-o bocească. COȘBUC, P. II 151. Alei! dragă, de ești viu, Spune mamei, ca s-o știu, Iar de nu, să te bocesc. ALECSANDRI, P. P. 137. Nora o boci așa de frumos, incit mai tot satul zicea: mîndru o mai bocește noră-sa. ȘEZ. IV 150. ◊ A b s o l. [Peste sicriu] bocește-o babă. LESNEA, C. D. 55. verb tranzitivboci

bocésc v. intr. și tr. (d. boace, voce [azi numai în Mac.]; vit. boce, sard. boghe, pv. botz, fr. voix, sp. pg. voz, d. lat. vox, vocis, voce. D. rom. vine sîrb. bočiti se, a se certa). Plîng cu voce: a boci la mormînt, a boci pe cineva. verb tranzitivbocesc

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluiboci

boci  verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)boci bocire bocit bocind singular plural
bocind bociți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) bocesc (să)bocesc boceam bocii bocisem
a II-a (tu) bocești (să)bocești boceai bociși bociseși
a III-a (el, ea) bocește (să)boceai bocea boci bocise
plural I (noi) bocim (să)bocim boceam bocirăm bociserăm
a II-a (voi) bociți (să)bociți boceați bocirăți bociserăți
a III-a (ei, ele) bocesc (să)bocească boceau boci bociseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z