boc definitie

boc (bócuri), s. n. – 1. scăunel, taburet al fierarilor. – 2. Capră, bancă pe care șade vizitiul. Germ. Bock „capră; șevalet” (DAR). Sec. XIX. substantiv neutru boc

boc, interj. – Imită zgomotul unei lovituri continue sau al unei ciocănituri. Uneori se folosește în alternanță cu cioc. Creație expresivă. Este de remarcat paralelismul der. săi cu cei al lui cioc. Der. bocăi, vb. (a tuși); bocan, s. n. (ciocan); bocăni, vb. (a lovi, a ciocăni; a îmbolnăvi); bocănitoare, s. f. (pasăre, ciocănitoare); bocănitură, s. f. (lovitură; zgomot); bocoi, s. n. (pietricică), cf. Iordan, BF, VI, 164; boacăn, adj. (imperfect, neplăcut; exagerat, gogonat), al cărui sens primitiv a fost probabil „făcut în mod grosolan, ca prin lovituri de ciocan”, cf. cuvîntul următor; bocăneț, adj. (diform, prost făcut); boancă, s. f. (trunchi, butuc, ciot; plantă, vetrice); boanță, boață, s. f. (greșeală colosală, stîngăcie, aiureală), pe care DAR îl reduce la boț, poate prin atribuirea sensului de „chiftea”, care nu ne este cunoscut; boroboa(n)ță, s. n. (trăznaie, prostie), care pare a fi formație glumeață, deși nu de îndeajuns de clară, pe baza lui tărăboanță. Simplă var. a lui boancă pare a fi bocnă, s. f. (trunchi), al cărui semantism exact este neclar, căci se folosește numai în expresii fixe, de tipul înghețat bocnă (Vlahuță) sau adormit bocnă. Întrucît exprimă noțiunea de ceva tare și insensibil, DAR a crezut că era vorba de numele unui mineral; Candrea și Scriban preferă să-l lase fără explicație. Este firească, de altfel, reprezentarea noțiunii de „insensibil” prin imaginea unui trunchi, cf. fr. dormir comme une souche, sp. estar hecho un tronco, dormir como un tronco. Trebuie să adăugăm că Drăganu, Dacor., VIII, 135, explică pe boacănă „colosal” prin mag. bakkana, bakkano „gaură”, care pare a se folosi cu același sens figurat din rom.; și că bocnă, după Scriban, înseamnă „lut ars” și derivă din rus. bok „coastă”. substantiv neutru boc

BOC¹ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri repetate ale ciocanului, ale toporului etc. – Onomatopee. substantiv neutru boc

boc, interj. care arată sunetu lovĭturiĭ ciocanuluĭ (maĭ ales al celuĭ de lemn), al degetului la ușă ș.a. V. bîc, poc. substantiv neutru boc

boc¹ interj. substantiv neutru boc

boc² s. n., pl. bócuri substantiv neutru boc

boc³ (în expr. a mânca ~ / ~ turcesc) (înv., reg.) s. m. substantiv neutru boc

BOC², bocuri, s. n. Masă (sau trunchi de copac înclinat) pe care se lucrează pieile la bazinul cu lapte de var. – Germ. Bock. substantiv neutru boc

boc n. Mold. butuc tăiat în scânduri: un boc de scânduri. [Origină necunoscută]. substantiv neutru boc

boc ! int. exprimă sgomotul lovirii cu ciocanul. [Onomatopee]. substantiv neutru boc

BOC interj., s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri repetate ale ciocanului, ale toporului etc. 2. S. n. Zgomot produs astfel. – Onomatopee. substantiv neutru boc

BOC¹ interj. (De cbicei repetat) Onomatopee care imită zgomotul produs de loviturile repetate ale cioca­nului, cazmalei, toporului. ◊ (În jocurile de copii, pre­cedat de «cioc») Cioc, boc, Treci la loc. TEODOREȘCU, P. P. 194. substantiv neutru boc

BOC², bocuri, s. n. Masă (sau trunchi de copac încli­nat) pe care se lucrează pieile la bazinul cu lapte de var. substantiv neutru boc

cioc-bóc/cioc-póc interj. substantiv neutru ciocboc

cĭóc-bóc, interj. care arată sunetu repetat al cĭocanuluĭ saŭ al altor corpurĭ izbitoare. Cînd e maĭ prelung, se zice cĭóca-bóca (cp. cu ung. csonká-bonka, cĭung). De unde să știe el ce-ĭ cĭoca-boca, de unde să știe el cum să procedeze în asemenea afacere? substantiv neutru cĭocboc

cioc-boc int. care imită sgomotul loviturilor ciocanului. [Onomatopee]. substantiv neutru ciocboc