boboti definitie

BOBOTÍ, bobotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre foc) A arde cu vâlvătăi și trosnituri. ♦ Refl. Fig. A se înfuria. – Din bobot. verbboboti

bobotí, vb. intranz. – 1. A pâlpâi, a arde cu flăcări trosnind (Papahagi 1925): „Focu-n vatră boboté” (Memoria 2001: 105). 2. A se umfla, a zvâcni: „Bubă și zgaibă ce coace, / Ce sparje, / Ce rușește, / Ce bobotește, / Ce urzâcă, / Ce beșică” (Bilțiu 1990: 275). – Probabil din bobot „flacără; foc mic” (< srb. bobot). verbboboti

bobotí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 sg. bobotéște, imperf. 3 sg. boboteá; conj. prez. 3 să boboteáscă verbboboti

boboti v. 1. Tr. a arde cu flacără: s’aprinde și bobotește; 2. a se umfla, a clocoti. [Serb. BOBOTATI, a bubui]. verbboboti

BOBOTÍ, bobotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre foc) A arde cu vâlvătăi și trosnituri. ♦ Refl. Fig. A se înfuria. – Cf. bobotaie. verbboboti

BOBOTÍ, bobotesc, vb. IV. Intranz. (Despre foc) A arde cu bobot, cu vîlvătăi, cu zgomot, cu trosnituri. V. dudui. Rîuri dă foc încolo Si-ncoace Merg bobotind ca nește pîrjoale. BUDAI-DELEANU, Ț. 315. Dragoste cu multă jele, Ca și focul de surcele, S-aprinde și bobotește, Da-n casă nu se-ncălzește. JARNIK-BÎRSEANU, D. 156. ◊ Refl. Fig. A se aprinde de mînie, a se înfuria. Nici să fi turnat unsoare pe foc parcă nu s-ar fi bobotit mai tare de cum s-a bobotit muierea cînd a auzit vorbele acestea. RETEGANUL, P. IV 25. verbboboti

bobotésc v. intr. (sîrb. bobotiti, a murmura, bobatati, a tremura de frig. V. bobot). Ard cu mare flacără, pălălăĭesc. Mă unflu, mă obrintesc, mă inflamez: buba bobotește. V. refl. Apele s’aŭ bobotit (s’aŭ unflat), rana s’a bobotit. Fig. Mă mîniĭ. Mă unflu, mă inflamez: fața i s’a bobotit de coșurĭ. – În Cov. mă bobotez. verbbobotesc