bobiță definitie

bobiță, bobițe s. f. (dim.) 1. v. bobar. 2. vin. substantiv feminin bobiță

BOBÍȚĂ, bobițe, s. f. I. Diminutiv al lui boabă. II. 1. (La o stofă, pânză etc.) Picățea, punct. 2. Aluniță (pe piele). substantiv feminin bobiță

bobíță f., pl. e (sîrb. bobica, d. bob, bob. V. bob). Bacă, boabă. Lucru care seamănă a bobiță, ca mărgelele, mărgăritarele ș.a. substantiv feminin bobiță

bobíță s. f., g.-d. art. bobíței; pl. bobíțe substantiv feminin bobiță

BOBÍȚĂ, bobițe, s. f. Diminutiv al lui boabă. ♦ Cerculeț imprimat sau desenat. – Boabă + suf. -iță. Cf. sb. b o b i c a. substantiv feminin bobiță

BOBÍȚĂ, bobițe, s. f. I. Diminutiv al lui b o a b ă. 1. v. b o a b ă (1). Bobiță de strugure. 2. v. boabă (2). Ploaia cu bobițele ei de gheață bătea toba în spinări, în căciuli. V. ROM. noiembrie 1953, 157. Poate mintea ta, sufletul tău n-a fost nici clar și limpede ca bobița de rouă. VISSARION, B. 276. II. 1. (De obicei la pl.) Desen în formă de punct rotund, care se detașează pe un fond de altă culoare; picățele. V. bulină. Rochie cu bobițe. ▭ Un fluture alb cu bobițe albastre. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Aluniță (pe piele). substantiv feminin bobiță