bluf (blúfuri), s. n. – Înșelătorie, cacealma. Eng. bluff, prin intermediul fr. – Der. (rar) blufa, vb. (a face cacealma, a înșela). substantiv neutrubluf
BLUF s.n. (Rar) Vorbă spusă (sau acțiune făcută) în scop de intimidare sau de inducere în eroare; lăudăroșenie. [Pron. blaf, pl. -furi. / < engl., fr. bluff]. substantiv neutrubluf
BLUF [BLÖF] s. n. vorbă spusă (sau acțiune făcută) în scop de intimidare; cacealma. (< engl. bluff) substantiv neutrubluf
BLUF, blufuri, s. n. Născocire, minciună neizbutită făcută cu scopul de a induce în eroare pe cineva, de a-l intimida. – Engl. bluff. substantiv neutrubluf
*bluf n., pl. urĭ (fr. [d. engl.] bluff, de unde și germ. verblüffen, a uimi). Vorbă saŭ acțiune menită să intimideze orĭ să producă iluziune. substantiv neutrubluf
BLUF, blufuri, s. n. (Englezism) Născocire, minciună făcută cu scopul de a speria, de a intimida sau de a induce în eroare pe cineva. V. cacialma. substantiv neutrubluf
bluf substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | bluf | bluful |
plural | blufuri | blufurile | |
genitiv-dativ | singular | bluf | blufului |
plural | blufuri | blufurilor |