bluf definitie

bluf (blúfuri), s. n. – Înșelătorie, cacealma. Eng. bluff, prin intermediul fr. – Der. (rar) blufa, vb. (a face cacealma, a înșela). substantiv neutrubluf

BLUF s.n. (Rar) Vorbă spusă (sau acțiune făcută) în scop de intimidare sau de inducere în eroare; lăudăroșenie. [Pron. blaf, pl. -furi. / < engl., fr. bluff]. substantiv neutrubluf

BLUF [BLÖF] s. n. vorbă spusă (sau acțiune făcută) în scop de intimidare; cacealma. (< engl. bluff) substantiv neutrubluf

BLUF, blufuri, s. n. Născocire, minciună neizbutită făcută cu scopul de a induce în eroare pe cineva, de a-l intimida. – Engl. bluff. substantiv neutrubluf

*bluf n., pl. urĭ (fr. [d. engl.] bluff, de unde și germ. verblüffen, a uimi). Vorbă saŭ acțiune menită să intimideze orĭ să producă iluziune. substantiv neutrubluf

BLUF, blufuri, s. n. (Englezism) Născocire, minciună făcută cu scopul de a speria, de a intimida sau de a induce în eroare pe cineva. V. cacialma. substantiv neutrubluf