BLÓCHAUS s.n. Bloc2. [Pl. -suri. / < germ. Blockhaus]. substantiv neutrublochaus
BLÓCHAUS s. n. 1. bloc2. 2. comandă cuirasată din care se conduce o navă militară mare în timpul luptei. (< germ. Blockhaus) substantiv neutrublochaus
BLÓCHAUS, blochausuri, s. n. Bloc (3). – Germ. Blockhaus. substantiv neutrublochaus
blóchaus (înv.) (-haus) s. n., pl. blóchausuri substantiv neutrublochaus
BLÓCHAUS, blockausuri, s. n. (Rar) Bloc (3). – Din germ. Blockhaus. substantiv neutrublochaus
*blóckhaus orĭ blochaus n., pl. urĭ (fr. [d. germ.] blockhaus. V. bloc). Fort. Căsoaĭe (odinioară improvizată din grinzĭ cioplite) întrebuințată ca adăpost contra gloanțelor. Azĭ, casă modernă cu multe etaje, numită și bloc. V. hardughie. substantiv neutrublockhaus
blochaus substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | blochaus | blochausul |
plural | blochausuri | blochausurile | |
genitiv-dativ | singular | blochaus | blochausului |
plural | blochausuri | blochausurilor |