BLESTEMĂȚÍE, blestemății, s. f. Purtare, faptă de om blestemat (1); ticăloșie, infamie. – Din blestemat + suf. -ie. substantiv femininblestemăție
*blăstămățíe (est) și blestemățíe (vest) f. (d. blăstămat). Nelegĭuire, faptă rea: lăsați-vă de blăstămățiĭ! substantiv femininblăstămăție
blestemățíe (pop.) s. f., art. blestemățía, g.-d. art. blestămățíei; pl. blestemățíi, art. blestemățíile substantiv femininblestemăție
BLESTEMĂȚÍE, blestemății, s. f. (Pop.) Purtare, faptă de om blestemat. ♦ Depravare. – Blestemat + suf. -ie. substantiv femininblestemăție
BLESTEMĂȚÍE, blestemății, s. f. (Și în forma populară blăstămăție) Calitate sau (mai ales) purtare, faptăi de om blestemat; mișelie, infamie, ticăloșie; situație care decurge din asemenea fapte. Nu avusese nimeni... curajul să-i spună despre nemaipomenita blestemăție a derbedeilor. PAS, Z. I 49. De cînd sînt n-am văzut asemenea blăstămăție. SADOVEANU, N. F. 33. Să fi văzut ce blăstămăție... era în casă: fereștile sparte, soba dărîmată, smocuri de păr smuls din cap. CREANGĂ, A. 113. Așa-numitele lor blăstămății erau niște copilării, cu toată libertatea vorbelor cu care le-mbrăcau. EMINESCU, N. 98. ♦ Vorbă urîtă, injurioasă. N-avem poftă să ascultăm blestemățiile tuturor cioflingarilor. PAS, L. I 152. – Variantă: (popular) blăstămățíe s. f. substantiv femininblestemăție
blestemăție | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | blestemăție | blestemăția |
plural | blestemății | blestemățiile | |
genitiv-dativ | singular | blestemății | blestemăției |
plural | blestemății | blestemățiilor |