bleav definitie

bleah, bleav și bleaŭ (o silabă) n., pl. urĭ. Trans. Mold. (rut. bleáha, d. germ. blech, tinichea. V. plev). Feru care acoperă capătu osiiĭ ca să nu roadă frecîndu-se de roată (în Trans. morcoașă). Fig. Iron. Gioablă, unealtă proastă: un bleav de pistol (CL. 1924, 194), de cuțit, de coasă. V. hleab. substantiv neutrubleah

bleaŭ și bleah v. bleah. substantiv neutrubleaŭ

bleau (bleav; Mold. bleah) n. tăbliță de fier, bătută pe osie, ca să nu se roază. [Rut. BLIAHA = germ. BLECH]. substantiv neutrubleau

BLEAU2, bleauri, s. n. (Reg.) Tablă de fier care îmbracă osia carului.[Var.: bleah, bleav s. n. ] – Din ucr. bljacha, germ. Blech. substantiv neutrubleau

BLEAV s. n. v. bleau2. substantiv neutrubleav

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluibleav

bleav  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular bleav bleavul
plural bleavuri bleavurile
genitiv-dativ singular bleav bleavului
plural bleavuri bleavurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z