bleah definitie

bleah, bleav și bleaŭ (o silabă) n., pl. urĭ. Trans. Mold. (rut. bleáha, d. germ. blech, tinichea. V. plev). Feru care acoperă capătu osiiĭ ca să nu roadă frecîndu-se de roată (în Trans. morcoașă). Fig. Iron. Gioablă, unealtă proastă: un bleav de pistol (CL. 1924, 194), de cuțit, de coasă. V. hleab. substantiv neutrubleah

bleah n. Mold. V. bleau. substantiv neutrubleah

bleau (bleav; Mold. bleah) n. tăbliță de fier, bătută pe osie, ca să nu se roază. [Rut. BLIAHA = germ. BLECH]. substantiv neutrubleau

BLEAH s. n. v. bleau². substantiv neutrubleah

BLEAU², bleauri, s. n. (Reg.) Tablă de fier care îmbracă osia carului.[Var.: bleah, bleav s. n. ] – Din ucr. bljacha, germ. Blech. substantiv neutrubleau