blágă (blắgi), s. f. – Avut, bogăție. Sb. blago (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac). Se folosește mai ales în Banat și Trans. substantiv femininblagă
blágă f. fără pl. (vsl. blago, bunătate). Fam. Bunătate, blîndeță, milă: blaga luĭ Dumnezeŭ. Ban. Olt. (după sîrb) Bogăție. substantiv femininblagă
blagă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | blagă | blaga |
plural | blăgi | blăgile | |
genitiv-dativ | singular | blăgi | blăgii |
plural | blăgi | blăgilor |