blănui definitie
BLĂNUÍ, blănuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îmblăni. – Din blană. verb tranzitiv blănui
blănuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blănuiésc, imperf. 3 sg. blănuiá; conj. prez. 3 să blănuiáscă verb tranzitiv blănui
BLĂNUÍ, blănuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îmblăni. – Blană + suf. -ui. verb tranzitiv blănui
BLĂNUÍ, blănuiesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A îmblăni. Un benișel de felendreș albastru blănuit cu samur. NEGRUZZI, S. I 145. verb tranzitiv blănui
Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului blănui
| blănui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) blănui | blănuire | blănuit | blănuind | singular | plural | ||
| blănuind | blănuiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | blănuiesc | (să) blănuiesc | blănuiam | blănuii | blănuisem | |
| a II-a (tu) | blănuiești | (să) blănuiești | blănuiai | blănuiși | blănuiseși | ||
| a III-a (el, ea) | blănuiește | (să) blănuiai | blănuia | blănui | blănuise | ||
| plural | I (noi) | blănuim | (să) blănuim | blănuiam | blănuirăm | blănuiserăm | |
| a II-a (voi) | blănuiți | (să) blănuiți | blănuiați | blănuirăți | blănuiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | blănuiesc | (să) blănuiască | blănuiau | blănuiră | blănuiseră | ||