bizuire definitie
- Vezi aici mai multe sinonimebizuire
- Vezi aici mai multe rimebizuire
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cubi
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cubiz
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuire
BIZUÍRE, bizuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se bizui (1). substantiv femininbizuire
bizuíre s. f., g.-d. art. bizuírii substantiv femininbizuire
BIZUÍRE s. f. Faptul de a se bizui. – V. bizui. substantiv femininbizuire
BIZUÍRE, bizuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se bizui (pe cineva sau, pe ceva). Din cei șaizeci și trei erau de față doar treizeci și patru, dar erau din cei pe care se putea pune bizuire. CAMILAR, TEM. 175. Planurile, destăinuirile, bizuirile absurde ale tinereții, setea de publicitate nu m-au încălzit și nu le-am pus la inimă. GALACTION, O. I 21. substantiv femininbizuire
bizuí (-uésc, ít), vb. – 1. (Trans., rar) A avea încredere, a încredința ceva în grija cuiva. – 2. (Refl.) A se încrede, a se baza pe cineva. – 3. A proceda cu încredere; a avea curaj pentru a înfăptui ceva. Mag. bizni „a se încrede” (Cihac, II, 482). – Der. bizuială, s. f. (încredere); bizuință, s. f. (încredere). verbbizui
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. A cuteza, a se încumeta să... – Magh. bizni. verbbizui
bizuĭ (mă) și -ĭésc a -i, v. refl. (ung. bizni). Am încredere, mă sprijin, mă bazez: mă bizuĭ pe banĭ, pe condeĭ, pe sabie, pe brațe; mă bizuĭ la orice cu pușca asta. – Și îmb-. verbbizuĭ
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie verbbizui
bizuì v. 1. a se încrede, a pune temeiu pe: cum văd, te bizuiești pe brațe multe CR.; 2. a avea curajul sau priceperea: numai un pădurar se bizuiește la treaba asta CR. [Ung. BIZNI]. verbbizuì
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. verbbizui
BIZUÍ, bizui și bizuiesc, vb. IV. Refl. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. « pe » sau, rar, « în ») A se încrede, a se întemeia, a se baza, a se lăsa în seama sau în nădejdea cuiva său a ceva. Spînu se zvîrlise în picioare și, bizuit în prăjină... trăsese lingă el... prada. SADOVEANU, N. F. 102. Se bizuia Lică pe cît se bizuia pe ajutorul stăpînilor săi, dar mai mult se bizuia pe chiar a sa cumințenie. SLAVICI, O. I 174. Bizuindu-se cu încredere pe reazimul lor ostășesc... petreceau zilele în vesele ospețe. ODOBESCU, S. I 171. ◊ (Mai rar construit cu dativul) Gruie, Gruie, fătul meu, Tu ești mîncat de robie, Nu mă pot bizui ție. ȘEZ. I 110. 2. A se încrede în puterile sale, a cuteza, a se încumeta să... Cine s-a bizui să vie ca s-o ceară de nevastă și n-a izbuti să facă podul... aceluia, pe loc, îi și taie capul. CREANGĂ, P. 78. Între toți oamenii din împărăția mea numai un pădurar se bizuiește la treaba asta. CREANGĂ, P. 211. [Hercule] se bizuia a se lupta cu zeii. ISPIRESCU, U. 41. verbbizui
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluibizuire
| bizuire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | bizuire | bizuirea |
| plural | bizuiri | bizuirile | |
| genitiv-dativ | singular | bizuiri | bizuirii |
| plural | bizuiri | bizuirilor | |