bizantin definitie

BIZANTÍN, -Ă adj. 1. De (ca) la Bizanț, din timpul Imperiului bizantin. ◊ Stil bizantin = artă caracterizată prin predominarea cupolei, a suprafețelor și a liniilor curbe în arhitectură și printr-o variată bogăție de culori în ornamentație. 2. (Fig.) Intrigant, perfid, corupt. [Cf. fr. byzantin, it. bisantino, lat. bysantinus]. substantiv masculin și femininbizantin

Bizantín (Impériul ~) s. propriu m. substantiv masculin și femininbizantin

BIZANTÍN, -Ă adj. 1. propriu Bizanțului sau Imperiului Bizantin. ♦ artă ~ă = artă caracterizată prin predominarea cupolei, a suprafețelor și liniilor curbe în arhitectură și printr-o varietate de culori în ornamentație. 2. (fig.) intrigant; perfid, corupt. (< fr. byzantin, lat. bysantinus) substantiv masculin și femininbizantin

BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, adj. De la Bizanț, care este propriu Bizanțului, din vremea împărăției bizantine. ♦ Fig. Corupt, perfid. – Fr. byzantin (lat. lit. byzantinus). substantiv masculin și femininbizantin

Bizantin (Imperiul) n. V. Vocabular. substantiv masculin și femininbizantin

*bizantín, -ă adj. (lat. byzantinus). De la saŭ ca la Bizanțiŭ. Fig. Subtil, minuțios, zadarnic: discusiunĭ bizantine. Perfid: purtare bizantină. Imperiu bizantin, imperiu de Orient. Stil bizantin, un stil foarte frumos, particular monumentelor orientale medievale și caracterizat pin prezența cupoleĭ ca al bisericiĭ Sf. Sofia din Constantinopole și al celeĭ din Curtea de Argeș. substantiv masculin și femininbizantin

bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne substantiv masculin și femininbizantin

bizantin a. 1. care este din Bizanțiu; stil bizantin, particular monumentelor medievale din Constantinopole și caracterizat prin prezența cupolei: cel mai mare monument în acel stil e biserica Sf. Sofia și, la noi, mânăstirea Curții de Argeș; 2. privitor la acest oraș: Imperiu bizantin, nume dat Imperiului de Orient, dela Constantin până la luarea Constantinopolei de Turci (395 — 1453); 3. fig. subtil, zadarnic, oțios: discuțiune bizantină. substantiv masculin și femininbizantin

BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. substantiv masculin și femininbizantin

BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, adj. 1. De la Bizanț, din vremea împărăției bizantine, propriu Bizanțului. Cărți vechi, multe din ele grecești, pline de învățătură bizantină EMINESCU, N. 38. ◊ Imperiul bizantin = imperiul roman de răsărit (care a ființat între anii 395 și 1453). Stil bizantin = stil propriu artei creștine, dezvoltat pe teri­toriul imperiului roman de răsărit; se caracterizează prin predominarea cupolei și a liniilor curbe în arhitectură, prin marea bogăție de culori și aurituri, prin formalism și lipsă de expresivitate. Biserica [Trei Ierarhi], de stil mestecat gotic și bizantin, e pe dinuntru zugrăvită. NEGRUZZI, S. I 284. (Eliptic) Într-un ungher neobservat am găsit o veche icoană bizantină. GALACTION, O. I 245. 2. F i g. După moravurile claselor dominante din Bizanț; corupt, perfid. substantiv masculin și femininbizantin