bitang definitie

bitáng (bitángi), s. m. – 1. Străin, din altă parte. – 2. Vagabond. – 3. Bastard, fiu natural. Mag. bitang (Cihac; Gáldi, Dict., 108). Se folosește în Trans. (cf. ALR 211). Cf. sb. bitanga „leneș”. substantiv masculin și femininbitang

bitáng, -ă adj. s. (ung. bitang). Trans. Străin (Vechĭ). Vagabond, ștrengar. Bastard (cp. cu picĭ). – și bitong, -oangă, și bitan, -ncă. V. fochĭ. substantiv masculin și femininbitang

bitáng, -i, (bditang, bitan), s.m. – 1. Străin: „Că o bditangă de om o dínit în sat…” (Papahagi 1925: 304). 2. Vagabond. 3. Bandit, șmecher, lotru. 4. Copil din flori, bastard; ștrengar: „Să nu-ș deie fetele / După tăți bdităngile” (Țiplea 1906: 455). – Din magh. bitang „bastard„. substantiv masculin și femininbitang

bitáng (reg.) s. m., pl. bitángi substantiv masculin și femininbitang

BITÁNG, -Ă, bitangi, -ge, s. m. și f. (Reg.; adesea adjectival) Copil nelegitim; bastard. – Din magh. bitang. substantiv masculin și femininbitang

bitángă (reg.) s. f., g.-d. art. bitángei; pl. bitánge substantiv masculin și femininbitangă