birui definitie

credit rapid online ifn

biruí (biruiésc, biruít), vb.1. A fi mai puternic ca cineva. – 2. A învinge, a supune. – 3. (Înv.) A domina, a guverna, a avea autoritate. – Var. (înv.) birțui. Mag. birni „a poseda” (DAR). – Der. biruită, s. f. (înv., victorie); biruitor, adj. (stăpân, suveran, învingător); biruință, s. f. (victorie). verb tranzitivbirui

biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie verb tranzitivbirui

credit rapid online ifn

biruì v. 1. a învinge, a bate pe dușmani; 2. a covârși, a da de căpătâiu: e lucru prea mult și nu-l poate birui; 3. a înfrâna: cel ce știe să-și birue lăcomia OD. [Ung. BIRNI, a putea, a fi în stare]. verb tranzitivbiruì

BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. verb tranzitivbirui

BIRUÍ, birui, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A învinge, a înfrînge, a supune (un dușman); a ieși birui­tor. Conjurații... au hotărît ca lovitura să fie dată la Oteteleșanca. Aceasta... nu s-a împotrivit, căci era întru totul alături de tabăra care avea să biruie. PAS, L. I 112. ◊ (Poe­tic) Soarele biruise cu desăvîrșire, risipind negurile și umplînd de strălucire tăpșanul Timișului. SADOVEANU, F. J. 334. În sfîrșit, din lupta oarbă Ziua biruie senină; Se desfășură Toledo Ca o falnică grădină. IOSIF, T. 78. ◊ Loc. adj. De nebiruit = care nu poate fi învins, invincibil. Marșul tinereții de nebiruit urca, s-apropia tot mai mult de inima satului. CAMILAR, N. 223. ♦ Fig. (Cu privire la sentimente, pasiuni etc.) A înfrîna, a stăpîni. Lu­asem năravul, pe care nu mi-l puteam birui, de a mă refugia la baltă. SADOVEANU, N. F. 52. Biruie-ți durerea. RUSSO, S. 148. ♦ A îndupleca. Fie-sa îl birui cu rugăciunile. ISPIRESCU, L. 15. ♦ Fig. (Subiectul este o emoție, un sentiment etc.; cu primire la oameni) A copleși. Era gata să-l biruie ciuda, dar se stăpîni. DUMITRIU, B. F. 66. Mai pe urmă au fost biruit de fire și au ațipit puțin. SBIERA, P. 60. 2. (Construit cu o completivă directă) A fi în stare, a putea, a izbuti, a răzbi, a ajunge (să... ). [Lui Grigore Mîndrea] casa i-a rămas urzită numai din lemne și n-a mai biruit s-o isprăvească. SADOVEANU, M. C. 70. Cine biruie să spună toate cîte-au fost? RETEGANUL, P. I 63. ♦ Intranz. (Transilv., urmat de determinări intro­duse prin prep. « cu ») A ieși la liman, a o scoate la capăt; a prididi. Petre nu biruia cu răspunsurile. REBREANU, R. I 137. – Prez. ind. și: biruiesc (CAMILAR, N. I 313). verb tranzitivbirui

biruĭ și -ĭésc v. tr. (ung. birni, a guverna, a poseda). Înving. Fig. Termin în fine: a birui o lucrare. Vechĭ. Stăpînesc, oblăduĭesc. verb tranzitivbiruĭ

BIRUÍ, bírui, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. A(-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. (Despre sentimente, emoții etc.) A-l copleși. 2. A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). Cine biruie să spună toate câte-au fost? (RETEGANUL). – Magh. birni. verb tranzitivbirui

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluibirui

birui  verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)birui biruire biruit biruind singular plural
biruind biruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) biruiesc (să)birui biruiam biruii biruisem
a II-a (tu) birui (să)birui biruiai biruiși biruiseși
a III-a (el, ea) biruie (să)biruiai biruia birui biruise
plural I (noi) biruim (să)biruim biruiam biruirăm biruiserăm
a II-a (voi) biruiți (să)biruiți biruiați biruirăți biruiserăți
a III-a (ei, ele) biruiesc (să)biruie biruiau birui biruiseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z