BIROCRAȚÍE s.f. 1. (Rar) Birocratism. 2. Birocrație muncitorească = pătură coruptă prin salarii mari și alte avantaje; aristocrație muncitorească. [Gen. -iei, var. biurocrație s.f. / < fr. bureaucratie, cf. fr. bureau – birou, gr. kratos – putere]. substantiv femininbirocrație
BIROCRAȚÍE s. f. birocratism; ansamblul funcționarilor publici. (< fr. bureaucratie) substantiv femininbirocrație
BIROCRAȚÍE, birocrații, s. f. Birocratism. – Fr. bureaucratie. substantiv femininbirocrație
birocrațíe (-ro-cra-) s. f., art. birocrațía, g.-d. art. birocrațíei; pl. birocrațíi, art. birocrațíile substantiv femininbirocrație
BIROCRAȚÍE, birocrații, s. f. 1. Putere excesivă a administrației. 2. Muncă rutinieră, formală. – Din fr. bureaucratie. substantiv femininbirocrație
BIROCRAȚÍE s. f. 1. (În orînduirea burgheză) Sistem administrativ formalist, în care aparatul funcționăresc, rupt de masele muncitoare, exercită în stat o putere, o influență excesivă și preponderentă, în dauna intereselor obștești și în favoarea claselor exploatatoare; (cu sens colectiv) pătura privilegiată din clasa dominantă a exploatatorilor, în mîinile căreia se află puterea; înalta funcționărime. Mă făcuse să înțeleg că așezarea noastră socială și politică era alcătuită din «simple firme fără conținuți, cu o birocrație conruptă, cu moșierime feudală. SADOVEANU, N. F. 134. 2. Birocratism. Și asemeni unor spărturi în densitatea de neînchipuit a păienjenișului birocrației, au început a răbufni faptele de tot felul. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 109, 10/3. – Variantă: (azi pe cale de dispariție) biurocrațíe (ALECSANDRI, T. 111) s. f. substantiv femininbirocrație
biurocrație f. 1. puterea, organizarea muncii în biurouri; 2. influența biurourilor. substantiv femininbiurocrație
birocrație | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | birocrație | birocrația |
plural | birocrații | birocrațiile | |
genitiv-dativ | singular | birocrații | birocrației |
plural | birocrații | birocrațiilor |