BINIȘLÍU, binșlii, s. m. (Înv.) Persoană care purta biniș; curtean. – Tc. binișli. substantiv masculinbinișliu
binișlíŭ m. (turc. binišli). Vechĭ. Purtător de biniș, boĭer, curtean. substantiv masculinbinișliŭ
binișlíu (înv.) s. m., art. binișlíul; pl. binișlíi, art. binișlíii (-li-ii) substantiv masculinbinișliu
binișliu m. purtător de biniș, curtean: Doamna cu boierii cei mari și binișlii săi FIL. [Turc. BINIȘLY]. substantiv masculinbinișliu
BINIȘLÍU, binișlii, s. m. (Înv.) Persoană care purta biniș; p. ext. curtean. – Din tc. binișlı. substantiv masculinbinișliu
binișliu | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | binișliu | binișliul |
plural | binișlii | binișliii | |
genitiv-dativ | singular | binișliu | binișliului |
plural | binișlii | binișliilor |