binișor definitie

BINIȘÓR adv. 1. Diminutiv al lui bine1. 2. Cu băgare de seamă. ◊ Expr. Șezi binișor! = fii cuminte! astâmpără-te! 3. Cu blândețe, prietenos. ◊ (Substantivat, în expr.) (A lua pe cineva sau a o lua) cu binișorul = (a proceda) cu blândețe, cu binele. invariabil binișor

binișór adv. Destul de bine, mediocru, încet, cu atențiune: a umbla binișor cu un lucru. Cu binișoru: cu bunătate: copiiĭ trebuĭe să fie luațĭ cu binișoru. invariabil binișor

binișór adv. invariabil binișor

binișor adv. 1. destul de bine, mediocru; 2. încet, cu luare-aminte: umblă binișor. ║ n. bunătate: cu binișorul. invariabil binișor

BINIȘÓR adv. Diminutiv al lui bine. ♦ Cu băgare de seamă; fără grabă, cu calm. ◊ Expr. Șezi binișor! = fii cuminte! astâmpără-te! ♦ Cu blândețe, prietenos. ◊ Expr. (Substantivat) (A lua pe cineva sau a o lua) cu binișorul = (a proceda) cu blândețe, cu răbdare, cu tact. – Bine + suf. -ișor. invariabil binișor

BINIȘÓR adv. 1. Diminutiv al lui bine. Se afu­mase destul de binișor. PAS, L. I 40. 2. Cu băgare de seamă, cu luare-aminte. Binișor, în vîrful picioarelor, stăpînindu-și răsuflarea, se apropie de zid. DELAVRANCEA, la TDRG. Se sculă binișor... și se duse acasă. ISPIRESCU, L. 54. Răstoarnă albinele frumușel din pălărie in buștihan, îl întoarce binișor cu gura în jos. CREANGĂ, P. 238. ◊ (Uneori repetat) Jupîn Hagiul o șterse binișor-binișor și se făcu nevăzut. DELAVRANCEA H. T. 14. ◊ Expr. Șezi binișor! = șezi cuminte! astîmpără-te! Vorba cântecului; Fugi de-acolo, vină-n- coace! Șezi binișor, nu-mi da pace! CREANGĂ, P. 276. 3. Blînd, prietenos. Caută și vorbește tot binișor cu dînsul și mergi încet pe diurn! SBIERA, P. 41. ◊ (Substantivat, în e x p r.) (A lua pe cineva sau a o lua) cu binișorul = (a proceda) cu blîndețe, cu vorbe bune, cu binele. Spera, de asemeni, că tot cu binișorul o s-o con­vingă.. să rupă cîțiva gologani de la ciorap. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 186. Prefectul și procurorul șe deteră mai aproape de ei ș-o luară cu binișorul, singurul mijloc de a se înțelege cu dînșii. VLAHUȚĂ, O. A. 157. Împărăteasa îl luă cu binișorul și-l mai domoli olecuță. ISPIRESCU, L. 121. M-au luat ei cu binișorul'și m-au dus iar la școală. CREANGĂ, A. 7. invariabil binișor

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului binișor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z