binevoi definitie

binevoí (-oésc, -oít), vb. – A avea o dispoziție favorabilă față de o cerere, a catadixi. – Var. (înv.) binevrea. De la bine și voi.Der. binevoință, bunăvoință, s. f. (atitudine binevoitoare, îngăduință); binevoitor, adj. (care are bunăvoință). Binevoință, cuvînt înv., modificat în limba mod., întrucît se consideră instinctivvoință, s., nu se putea compune cu adv. bine, ci cu adj. bună; și poate și prin influența fr. bonne volonté. verb tranzitiv binevoi

BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea bunătatea, bunăvoința să... ♦ A crede, a găsi de cuviință să... Va hotărî cum va binevoi (SADOVEANU). – Din bine1 + voi. verb tranzitiv binevoi

binevoì v. 1. a avea bunăvoință: binevoiți a mă asculta; 2. a avea bunătatea, a se îndura. verb tranzitiv binevoì

binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă verb tranzitiv binevoi

BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. verb tranzitiv binevoi

BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. (Implică o nuanță de politețe) A avea bunătatea, bunăvoința să..., a voi (din mărinimie, din generozitate) să... Prefectul îi aruncă o privire umedă și recunoscătoare, de cline bătut pe care binevoiești să-l mîngii. DUMITRIU, B. F. 130. Eu stau aicea la masa la care ați binevoit a mă pofti. SADO­VEANU, N. F. 16. Doamna B. este rugată să binevoiască a veni la cinci ceasuri deseară la biserica catedrală. NEGRUZZI, S. I 53. ◊ (Ironic) N-a binevoit să vină astăzi la serviciu.Binevoiește a mă uita și a nu-mi mai scrie. NEGRUZZI, S. I 25. ♦ A crede, a găsi de cuviință, a voi. Va hotărî cum va binevoi; eu nu mă amestec. SADOVEANU, N. F. 179. verb tranzitiv binevoi

binevoĭésc v. tr. Am bunăvoință, sînt dispus (uzitat în formulele de politeță): binevoiți a da curs cereriĭ mele. – Și binevoĭesc (scris cu-). verb tranzitiv binevoĭesc

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului binevoi

binevoi   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) binevoi binevoire binevoit binevoind singular plural
binevoind binevoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) binevoiesc (să) binevoiesc binevoiam binevoii binevoisem
a II-a (tu) binevoiești (să) binevoiești binevoiai binevoiși binevoiseși
a III-a (el, ea) binevoiește (să) binevoiai binevoia binevoi binevoise
plural I (noi) binevoim (să) binevoim binevoiam binevoirăm binevoiserăm
a II-a (voi) binevoiți (să) binevoiți binevoiați binevoirăți binevoiserăți
a III-a (ei, ele) binevoiesc (să) binevoiască binevoiau binevoi binevoiseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z