binefacere definitie

BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. 1. Faptă bună, ajutor dat cuiva. 2. Folos, avantaj. – Din bine¹ + facere (după lat. benefacere). substantiv femininbinefacere

*binefácere f. (după lat. beneficentia și fr. bienfaisance). Bine, ajutor, îndatorire: societate de binefacere, binefacerea trebuie să fie virtutea bogatuluĭ. Fig. Folos: binefacerile păciĭ. substantiv femininbinefacere

binefácere s. f., g-.d. art. binefácerii; pl. binefáceri substantiv femininbinefacere

binefacere f. 1. binele sau serviciul făcut cuiva; 2. deprinderea de a face bine: binefacerea trebue să fie virtutea bogatului; societate de binefacere, menită a veni într´ajutor săracilor; 3. fig. foloase: binefacerile păcii. substantiv femininbinefacere

BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) Faptă bună, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (după lat. benefacere). substantiv femininbinefacere

BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. 1. Faptă bună, bine făcut cuiva, ajutor dat cuiva. Nu știa unde l-ar găsi, ca să-i mulțumească pentru atitea binefaceri ce primise de la dînsul. CREANGĂ, P. 179. 2. Fig. (Mai ales la pl.) Folos, avantaj. Binefacerile păcii. Binefacerile științei. substantiv femininbinefacere

binefáce (-c, ăcút), – vb. (Înv.) A face binele. De la bine și face, compus ca în gr. εὐποιεῖν, sl. blagotvoriti, cf. lat. benefacere. Este formă înv., care supraviețuiește în der., și a cărei compunere se simte încă, astfel încît se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine. – Der. binefăcător, adj. (care folosește, care face bine); binefacere, s. f. (faptă bună; ajutor dat cuiva). verbbineface

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluibinefacere

binefacere substantiv feminin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	binefacere	binefacerea
nominativ-acuzativ	plural	binefaceri	binefacerile
genitiv-dativ	singular	binefaceri	binefacerii
genitiv-dativ	plural	binefaceri	binefacerilor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z